StiripesurseDiasporaCompania Facebook a suprimat pagina şi profilul de Instagram...

Compania Facebook a suprimat pagina şi profilul de Instagram al unui activist al extremei drepte britanice

Publicat:

Compania Facebook a anunţat marţi că a decis să suprime pagina de pe această reţea de socializare şi profilul de Instagram al lui Tommy Robinson, co-fondator al grupării britanice de extremă dreapta English Defence League (EDL), pentru faptul că el “a încălcat în mod repetat” regulile acestora, postând mesaje de ură, informează AFP, scrie Agerpres.

“Pagina de Facebook a lui Tommy Robinson a încălcat în mod repetat aceste reguli, prin postări ce foloseau un limbaj dezumanizant şi prin apeluri la violenţă îndreptate împotriva musulmanilor”, explică reţeaua socială.

Citește și : Directorul Huawei îi atacă pe americani acolo unde-i doare cel mai tare şi le reaminteşte de scandalul provocat de Edward Snowden

“Aceasta nu este o decizie pe care o luăm cu uşurinţă, însă indivizii şi organizaţiile care îi atacă pe alţii în baza a ceea ce sunt nu-şi au locul pe Facebook sau Instagram”, a adăugat compania, acuzată adesea că a tratat cu lejeritate discursurile de ură.

Abordat în acest sens de agenţia de presă britanică PA, Tommy Robinson a afirmat că Facebook a reacţionat la documentarul său Panadrama, care “arată cum establishmentul cooperează cu mass-media pentru a mă face să cad şi a mă distruge”. “Este un atac împotriva libertăţii de exprimare la nivel mondial”, a spus el.


Tommy Robinson este pseudonimul lui Stephen Yexley-Lennon, inspirat din numele unui celebru huligan britanic. El este co-fondatorul “English Defence Leage” (EDL), un grup marginal care afirmă că luptă pentru a contracara ameninţarea islamistă.

Condamnat în mai la 13 luni de închisoare pentru că a filmat şi difuzat pe internet imagini de la un proces juridic ce făcea obiectul unor restricţii pentru mediatizare, el a fost eliberat pe cauţiune în august, în aşteptarea unui proces în apel.

Citește și : 20 de combatanţi pro-regim au fost ucişi în atacuri executate de jihadişti în provincia siriană Idleb în trei zile (OSDO)

Cazul său a atras atenţia “alt-right” din SUA sau “dreptei alternative” şi chiar a lui Donald Trump Jr., fiul preşedintelui american, sau a lui Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump, care şi-a exprimat sprijinul pentru Tommy Robinson.

În noiembrie, el a devenit consilierul special al liderului partidului eurofob Ukip, Gerard Batten.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.