StiripesurseDiasporaConsilier ştiinţific britanic revine asupra declaraţiei privind procentul celor spitalizaţi şi...

Consilier ştiinţific britanic revine asupra declaraţiei privind procentul celor spitalizaţi şi vaccinaţi cu ambele doze

Publicat:

Consilierul ştiinţific principal al autorităţilor din Marea Britanie, Patrick Vallance, a revenit asupra declaraţiilor făcute luni, conform cărora 60% dintre pacienţii britanici spitalizaţi cu COVID-19 sunt vaccinaţi cu ambele doze, printr-un mesaj pe contul său de Twitter în care susţine că procentul de 60% se referă la cei nevaccinaţi, transmite Reuters, potrivit agerpres

Într-o conferinţă de presă susţinută luni, alături de premierul Boris Johnson, Vallance a declarat că 60% dintre pacienţii internaţi în spitalele britanice cu diagnosticul de COVID-19 au fost vaccinaţi cu ambele doze. Conform mesajului postat pe contul său de Twitter, procentul celor internaţi chiar dacă au fost vaccinaţi cu ambele doze este de aproximativ 40%.

Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

“Corectez o statistică pe care am oferit-o în conferinţa de presă. Aproximativ 60% din spitalizările cu COVID-19 nu provin din rândul persoanelor vaccinate cu două doze, ci mai degrabă 60% din spitalizările cu COVID-19 din prezent provin din rândul persoanelor nevaccinate”, a scris el pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.