StiripesurseDiasporaConsiliul Europei critică ultimele reforme judiciare din Polonia

Consiliul Europei critică ultimele reforme judiciare din Polonia

Publicat:

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, consideră că noile planuri de reforme în justiţie ale guvernului polonez sunt menite să îngrădească activitatea judecătorilor, şi a cerut Senatului polonez să respingă măsurile propuse într-un nou act normativ, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Proiectul de lege, votat deja de camera inferioară a parlamentului, cuprinde măsuri disciplinare împotriva magistraţilor ce se împotrivesc reformelor în justiţie. Astfel, magistraţii care contestă legalitatea reformelor judiciare ori numirea vreunui alt magistrat riscă sancţiuni ce pot merge până la excluderea din sistem. Magistraţii vor fi de asemenea obligaţi să-şi informeze superiorii cu privire le orice apartenenţă a lor în trecut la un partid politic, precum şi cu privire la orice activitate a lor în cadrul unor ONG-uri ori pe social media.

Citește și : Comisia Europeană aşteaptă o anchetă credibilă în tragedia aeriană din Iran

”Sunt foarte îngrijorat că dispoziţiile noii legi sunt menite să reducă şi mai mult la tăcere opoziţia în rândul judecătorilor şi procurorilor şi să le afecteze independenţa”, menţionează comisarul Dunja Mijatovic într-o scrisoare adresată preşedintelui Senatului polonez, Tomasz Grodzki.

Opoziţia are majoritate în Senat şi ar putea revizui proiectul de lege în dezbaterile de săptămâna viitoare, însă formaţiunea conservatoare de guvernământ Partidul Lege şi Justiţie (PiS) controlează camera inferioară a parlamentului şi poate anula modificările formulate de Senat.


Comisarul Consiliului Europei a mai menţionat că guvernul polonez a făcut foarte puţin pentru a implementa recomandările privind protejarea independenţei justiţiei formulate într-un raport publicat în luna iunie.

În replică, vice-ministrul polonez de externe Szymon Szynkowski vel Sek a calificat scrisoarea comisarului Dunja Mijatovic drept un amestec inacceptabil în afacerile interne ale Poloniei.

Vasta reformă a sistemului judiciar polonez, demarată cu patru ani în urmă de formaţiunea PiS, care în octombrie a câştigat din nou alegerile legislative, este considerată la Bruxelles o încercare de subordonare a justiţiei de către politic.

Comisia Europeană a lansat împotriva Poloniei mai multe proceduri de infringement pe această temă şi a activat de asemenea articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate conduce la pierderea dreptului de vot în Consiliul UE, sancţiune ce necesită însă un vot unanim din partea tuturor celorlalte state membre ale UE, iar Ungaria a promis că se va opune.

Dar în cazul legilor despre care apreciază că încalcă dreptul comunitar, Comisia Europeană se poate adresa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cum a procedat ultima dată în octombrie cu privire la legea privind noul regim disciplinar al judecătorilor.

Citește și : Un ministru bulgar a demisionat după o noapte în arestul poliţiei

O echipă a Comisiei de la Veneţia a venit joi în Polonia şi urmează să emită săptămâna viitoare o opinie. Bruxelles-ul a cerut Varşoviei să nu adopte legea în cauză înainte să se consulte cu Comisia de la Veneţia.

Judecători polonezi, susţinuţi de colegi ai lor din alte ţări, vor participa sâmbătă la un protest împotriva schimbărilor din sistemul judiciar polonez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.