StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Nord critică Japonia în diferendul acesteia cu Coreea de...

Coreea de Nord critică Japonia în diferendul acesteia cu Coreea de Sud

Publicat:

Coreea de Nord a criticat ferm Japonia vineri după înăsprirea condiţiilor pentru unele exporturi către Coreea de Sud pe fondul unei vechi dispute diplomatice, acuzând Tokio că fragilizează pacea în peninsula coreeană, transmite AFP, potrivit agerpres.

Japonia “încearcă să distrugă avansul spre pace în peninsula coreeană exercitând presiune asupra Coreii de Sud prin aceste restricţii”, a declarat vineri agenţia oficială nord-coreeană KCNA, numind Japonia “inamicul jurat”.

Citește și : 50 de migranţi au intrat ‘în mod ilegal’ în Spania din Maroc, la Melilla

Aceste restricţii, introduse la începutul lunii iulie, se referă la produse chimice esenţiale pentru fabricarea de cipuri şi ecrane de smartphone folosite de giganţi ai tehnologiei din Coreea de Sud, precum Samsung. Ele provoacă îngrijorare cu privire la posibilitatea unei creşteri a preţurilor pentru consumatori.

Aceste măsuri decurg dintr-o veche dispută legată de munca forţată la care au fost supuşi coreenii de colonizatorul japonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, reînviată recent de o decizie judecătorească sud-coreeană percepută ca un afront de Tokyo.


“Daunele umane, fizice şi emoţionale cauzate poporului coreean (în perioada colonială) nu ar putea fi compensate chiar dacă întregul popor japonez s-ar sacrifica”, a adăugat KCNA, preluată de AFP.

Mai devreme în cursul zilei, un septuagenar sud-coreean al cărui socru a fost victimă a muncii forţate în perioada ocupaţiei japoneze în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial şi-a dat foc vineri în maşina sa în faţa ambasadei Japoniei la Seul, explicându-şi gestul prin sentimentele sale negative faţă de Japonia.

 

Citește și : Convorbire telefonică între Trump și Macron. Cei doi președinți au discutat despre dosarul iranian și taxa ‘GAFA’

În acest proces, preşedintele american Donald Trump s-a declarat gata să ajute la soluţionarea disputei diplomatice şi comerciale dintre Coreea de Sud şi Japonia. ”Dacă au nevoie de mine, sunt aici”, a declarat el.

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, a susţinut întotdeauna dialogul cu Nordul, deşi Phenianul îşi avertizează în mod regulat vecinul din sud să nu “intervină” în negocierile sale cu Washingtonul privind programul nuclear.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zelenski îi propune lui Putin discuții față în față într-o scrisoare deschisă

Volodimir Zelenski a cerut o întâlnire față în față cu Vladimir Putin, într-o nouă tentativă de a pune capăt războiului. Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui rus,...

Moldova va actualiza Cartea Roșie. Zeci de specii vor fi incluse, iar altele vor fi eliminate de pe listă

Republica Moldova se pregătește să actualizeze Cartea Roșie, principalul document care include speciile rare și periclitate de plante, fungi și animale. După doi ani...

În urma poluării râului Nistru, Moldova reactivează un mecanism folosit ultima dată acum 15 ani

În urma poluării râului Nistru cu produse petroliere în primăvara acestui an, Centrul Național de Management al Crizelor a inițiat procesul de Evaluare a...

Cinci companii din R. Moldova vor primi sprijin în valoare de 425.000 de euro pentru proiecte de reciclare

Cinci companii din Republica Moldova vor primi sprijin în valoare totală de până la 425.000 de euro din partea Uniunii Europene și a Programului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.