StiripesurseȘtirile zileiCovid: Trei doze de vaccin Pfizer sunt eficiente pentru copiii sub...

Covid: Trei doze de vaccin Pfizer sunt eficiente pentru copiii sub cinci ani

Publicat:

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech este sigur şi eficient pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi cinci ani după ce este administrat în trei doze, au anunţat luni cele două companii într-un comunicat comun, informează AFP, potrivit agerpres.

Reprezentanţii alianţei Pfizer-BioNTech au precizat că au evaluat eficienţa celor trei doze, administrate în cantitatea de 3 micrograme fiecare, în cadrul unui studiu clinic şi au constatat că acest ser determină o reacţie imunitară puternică. Efectele secundare au fost similare în grupul vaccinat şi în grupul placebo.

Citeşte şi: Hillary Clinton A APROBAT diseminarea în presă a acuzațiilor privind aşa-zisele legături ale lui Trump cu Rusia – Black News

Eficacitatea acestui vaccin pediatric a fost de 80,3%, potrivit unei estimări preliminare.

“Suntem bucuroşi că formula noastră de vaccin pentru cei mai mici copii, pe care am măsurat-o cu mare grijă şi am stabilit-o la cea de-a zecea parte din doza pentru adulţi, a fost bine tolerată şi a produs o reacţie imunitară puternică”, a declarat Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, citat în comunicat.


Acest anunţ intervine într-o perioadă în care Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) prevede trei reuniuni în luna iunie pentru a studia posibila autorizare a vaccinului Pfizer pentru copiii mai mici de cinci ani şi a serului Moderna pentru copiii mai mici de şase ani.

Iniţial, FDA trebuia să evalueze în luna februarie vaccinul Pfizer administrat în două doze, însă datele au arătat că serul nu producea o reacţie imunitară suficient de puternică la copiii cu vârste între doi şi patru ani. FDA a solicitat atunci să primească datele medicale obţinute după administrarea celei de-a treia doze.

Cei mai mici dintre copii reprezintă singura grupă de vârstă care nu este încă eligibilă pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus în majoritatea ţărilor lumii.

Citeşte şi: Cel puţin şapte morţi după declanşarea unui incendiu pe un feribot în Filipine – Black News

O stare de sănătate gravă asociată maladiei COVID-19 este foarte rar întâlnită în rândul copiilor mai mici de cinci ani. În Statele Unite, 477 de decese au fost înregistrate în această grupă de vârstă de la începutul pandemiei, reprezentând aproximativ 0,1% din totalul deceselor asociate noului coronavirus.

Cu toate acestea, la fel ca adulţii, anumiţi copii care au fost infectaţi cu noul coronavirus pot să dezvolte COVID-19 de lungă durată, cu simptome noi, continue sau recurente, mai ales confuzie mintală şi oboseală. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.