StiripesurseȘtirile zileiCuba anunță data referendumului pentru modificarea Constituției

Cuba anunță data referendumului pentru modificarea Constituției

Publicat:

Referendumul naţional privind proiectul noii Constituţii a Cubei, care recunoaşte rolul pieţei şi al activităţii private în economia acestei insule comuniste, va avea loc la 24 februarie 2019, a anunţat joi televiziunea naţională, relatează AFP, potrivit agerpres.

Proiectul va fi discutat în prealabil într-o dezbatere populară organizată între 13 august şi 15 noiembrie în întreprinderi, şcoli, universităţi şi comunităţi locale, acţiuni la care au fost invitaţi să participe 1,4 milioane de cubanezi emigraţi sau exilaţi, o premieră după revoluţia din 1959.

Citește și: Moscova și Beijingul au blocat noi sancțiuni americane împotriva Coreei de Nord

”Avem de înfruntat o provocare foarte importantă, aceea de a ne pregăti să participăm la procesul de consultare a Constituţiei noastre şi la susţinerea sa necondiţionată pe 24 februarie”, a declarat Cubavision Lazaro Arronte, un ofiţer cu gradul de maior în cadrul Forţelor armate revoluţionare cubaneze (FAR).

Data referendumului – care corespunde cu proclamarea actualei Constituţii, în 1976, şi începerea războiului de independenţă cubanez în 1895 împotriva Spaniei – a fost, de asemenea, anunţată în jurnalul de seară de la televiziunea naţională.


Proiectul noii Constituţii recunoaşte rolul pieţei şi al activităţii private, dar numai sub controlul Partidului Comunist, singurul partid la putere. Proiectul a fost aprobat în iulie de Parlament.

Citește și: Hamas anunță un armistițiu, neconfirmat încă de Israel

Preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, care i-a succedat la putere lui Raul Castro pe 19 aprilie, a dat asigurări că, în timpul consultării populare, “fiecare cubanez va putea să-şi exprime liber opiniile”.

Viitoarea Constituţie restabileşte titlul de preşedinte al Republicii şi pe cele de vicepreşedinte şi prim-ministru. Ea va limita la 60 de ani vârsta pentru a candida la funcţia de preşedinte al ţării şi aceasta pentru un mandat de cinci ani, cu posibilitatea unui al doilea mandat.

De asemenea, Constituţia va deschide calea pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex, una dintre principale cerinţe ale comunităţii LGBT din Cuba.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.