StiripesurseRăzboi in UcrainaCum l-a convins Erdogan pe Putin?

Cum l-a convins Erdogan pe Putin?

Publicat:

Turcia, către care sunt îndreptate toate privirile, a transmis prin cea mai autorizată voce soluţionarea crizei. Simultan cu declaraţia preşedintelui Erdoğan, şi Moscova a anunţat încheierea crizei.

 

Rusia şi-a suspendat participarea la acordul privind coridorul cerealelor la finalul săptămânii trecute, acord semnat în urma medierii Turciei, iar acest subiect se află de câteva zile pe agenda întregii lumi. Moscova, motivând că navele din flota de la Sevastopol, cel mai mare oraş din Peninsula Crimeea, au fost atacate de Ucraina, renunţase la acord, scrie MILLIYET, potrivit RADOR.

Citeşte şi: Washingtonul speră că următorul guvern israelian va continua să respecte grupurile minoritare – Black News

Anunţul Moscovei a determinat creşterea imediată a preţului alimentelor în lume. Unele nave încărcate cu cereale care au părăsit porturile ucrainene la începutul săptămanii, au ajuns la Strămtoarea Bosfor.

SUA şi ţările europene doreau întoarcerea lui Vladimir Putin la acord, iar un apel asemănător a fost lansat şi din partea Naţiunilor Unite.


Iar Turcia, asupra căreia au fost îndreptate toate privirile, a anunţat prin cea mai autorizată voce soluţionarea acestei crize. La şedinţa de grup a partidului din Parlament, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, a spus:”Vestea nouă este că în urma discuţiilor pe care le-am avut cu domnul Putin, domnul Şoigu l-a contactat pe domnul Akar (Hulusi Akar, ministru turc al apărării-n.trad.) şi l-a anunţat că începând de astăzi, de la ora 12, va fi reluat transportul cerealelor. Prioritar va deveni funcţional coridorul de transport către ţările sărace din Africa, a recomandat Djibouti şi Sudan, şi vom face şi acest lucru.”

Întrebat de către jurnalişti cum l-a convins pe liderul Rusiei, Vladimir Putin, Erdoğan a spus:”Lăsaţi-mă pe mine să decid cui spun, mai întâi îi voi spune lui Biden, şi apoi vouă.”

 Garanţii scrise din partea Ucrainei

Simultan cu declaraţiile preşedintelui Erdoğan au venit şi anunţurile Moscovei. Contactele dintre Ankara şi Moscova se menţin în continuare, a anunţat Kremlinul.

Citeşte şi: Se dau lupte grele la Bahmut şi Soledar, în regiunea Doneţk – Black News

Câteva minute mai târziu, Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că acordul privind transportul cerealelor va continua să fie pus în aplicare. Agenţia se ştiri TASS a anunţat că au fost oferite garanţii scrise că Ucraina nu va lansa operaţiuni militare împotriva Rusiei pe traseul coridorului cerealelor.

Întoarcerea Rusiei la acord a fost transmis de toate agenţiile de presă din lume cu codul “urgent”. Agenţia France-Presse a transmis ştirea sub titlul “Rusia anunţă continuarea acordului cerealelor cu Ucraina”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.