StiripesurseSocialCurpul ceresc teluric Oumuamua provine dintr-un alt sistem stelar

Curpul ceresc teluric Oumuamua provine dintr-un alt sistem stelar

Publicat:

Oumuamua, bizarul corp ceresc teluric ce are forma unui trabuc şi care provine dintr-un alt sistem stelar, este protejat de un înveliş compus dintr-un material organic bogat în carbon, au anunţat luni astronomii care monitorizează traiectoria acestui asteroid ce a fost detectat recent, informează AFP.

Corpul ceresc, al cărui nume înseamnă “mesager” în limba hawaiană, a fost detectat pe 19 octombrie de telescopul Pan-STARRS1 amplasat în Hawaii, conform agerpres .

A fost pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au reuşit să detecteze un obiect interstelar aflat “în vizită” în sistemul nostru solar. Comunitatea internaţională de astronomi a fost cuprinsă de entuziasm, după ce a reuşit să stabilească originea extrastelară a acestui corp ceresc prin monitorizarea traiectoriei sale.

Citește și : Sfârșit de campanie stranie în Catalonia. O videoconferinţă a lui Carles Puigdemont transmisă simultan la 100 de mitinguri

În timpul trecerii sale recente pe lângă Soare, Oumuamua nu a prezentat niciun semn de activitate cometară.


Cometele sunt compuse din gheaţă, materiale organice şi roci. Orbita lor este eliptică şi, atunci când ele se apropie de Soare, gheaţa din structura lor se transformă în gaze. Amestecul de gaze şi praf ejectat în spaţiu formează “coama” cometei.

În ceea ce îi priveşte, asteroizii sunt alcătuiţi din roci sau din metale.

Într-un studiu publicat în revista Nature pe 20 noiembrie, cercetătorii au estimat că Oumuamua este un asteroid ce are o lungime de 400 de metri şi o lăţime de doar 40 de metri. El ar fi putut fi ejectat de steaua lui gazdă în timpul unor evenimente haotice produse în urmă cu câteva miliarde de ani.

Oumuamua a fost clasificat ca un asteroid interstelar şi a primit denumirea ştiinţifică 1I/2017 U1 (I reprezintă marca pentru termenul “interstelar”).

Însă luni, într-un studiu publicat în Nature Astronomy, oamenii de ştiinţă au estimat că acest obiect ceresc ar putea avea un nucleu îngheţat. Aceiaşi astronomi au ajuns la concluzia că Oumuamua ar putea fi acoperit de un înveliş protector cu grosimea de cel puţin 50 de centimetri, alcătuit dintr-un material organic bogat în carbon.

“Acel înveliş izolant ar fi putut să se formeze prin reacţii dintre suprafaţa originală a obiectului (alcătuit dintr-un material bogat în gheaţă şi în carbon) şi bombardarea cu raze cosmice timp de milioane sau chiar miliarde de ani”, a explicat pentru AFP Alan Fitzsimmons, cercetător la Universitatea Queen’s din Belfast.

Acest înveliş ar putea să protejeze interiorul încă bogat în gheaţă al acestui obiect cosmic de evaporarea care ar fi trebuit să se producă în timpul apropierii de Soare.

“O compoziţie internă îngheţată nu poate fi deci exclusă”, în pofida absenţei oricărei forme de activitate atunci când corpul cosmic a trecut pe lângă Soare, au afirmat autorii noului studiu.

Astronomii estimează că un asteroid interstelar asemănător lui Oumuamua trece prin interiorul Sistemului Solar, în medie, o dată pe an. Însă niciun astfel de corp ceresc nu a putut fi detectat până acum.

Cercetătorii care participă la programul Breakthrough Listen, dedicat căutării formelor de viaţă extraterestre inteligente, au orientat săptămâna trecută puternicul radiotelescop din Green Bank (Virginia de Vest) asupra lui Oumuamua. “Nu au fost evidenţiate semnale artificiale care să emane din acest obiect cosmic până în prezent (…), însă monitorizarea şi analiza datelor vor continua”, au anunţat joi cercetătorii care participă la programul Breakthrough Listen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.