StiripesurseDiasporaCurtea Constituţională a Germaniei a declarat nul un articol de lege...

Curtea Constituţională a Germaniei a declarat nul un articol de lege privind utilizarea datelor în lupta antiteroristă

Publicat:

Curtea Constituţională a Germaniei a declarat nul un articol de lege referitor la extragerea de date (‘data mining’) în lupta contra terorismului, cerând guvernului să-şi motiveze mai bine recurgerea la această tehnologie, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Potrivit Curţii de la Karlruhe, prevederea care autorizează extragerea datelor pentru depistarea teroriştilor sau dejucarea unor pregătiri de atentate nu a fost suficient fundamentată.

Citește și : Norvegia amenință că își ÎNCHIDE apele pentru pescadoarele UE și britanice

În opinia magistraţilor Curţii Constituţionale, această practică este disproporţionată şi incompatibilă cu legea fundamentală, trebuind să fie limitată la cazurile de ‘suspiciuni solide’ faţă de persoanele vizate şi la situaţiile în care ameninţarea teroristă este ‘suficient de concretă’.

După adoptarea în 2016 a legii de utilizare a datelor în lupta împotriva terorismului, Biroul federal al poliţiei criminale (BKA) administrează o bază de date despre persoane suspectate de terorism sau de susţinerea acestuia.


La această bază au acces doar BKA, omoloagele sale la nivelul fiecărui land şi serviciile de informaţii.

În 2013, Curtea de la Karlsruhe dispusese reformularea acestui text, considerând că el încălca parţial libertăţile fundamentale.

În consecinţă, legea a fost modificată, prin adăugarea unui paragraf care clarifica pentru prima dată utilizarea extinsă a datelor conţinute de această bază.

‘Vom analiza în profunzime decizia Curţii’, a reacţionat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, adăugând că, în opinia sa, decizia nu contestă obiectivul principal al bazei de date antiteroriste ce permite o interconectare între poliţie şi serviciile de informaţii.

Citește și : BoJo s-a întors supărat de la Bruxelles: Este foarte posibil să NU avem un acord!

Purtătorul de cuvânt a menţionat că autorităţile pot, ‘pentru anumite proiecte excepţionale’, să lege între ele anumite date pentru a căuta corelaţii sau ‘pattern’-uri, un procedeu bazat pe algoritmi. Acesta este elementul pe care judecătorii Curţii Supreme l-au considerat în decizia de vineri ca insuficient fundamentat.

Baza de date conţine informaţii – precum data de naştere, adresă, religie sau date bancare – despre mai mult de 160.000 de persoane potenţial suspectate de terorism.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.