StiripesurseDiasporaCurtea Constituţională a Republicii Moldova examinează sesizarea privind verificarea constituţionalităţii Partidului...

Curtea Constituţională a Republicii Moldova examinează sesizarea privind verificarea constituţionalităţii Partidului ‘Şor’

Publicat:

Curtea Constituţională a Republicii Moldovei a început miercuri, la sesizarea guvernului, verificarea constituţionalităţii Partidului de opoziţie pro-rus ‘Şor’, al cărui lider, Ilan Şor, a fost condamnat şi se află în exil în Israel, potrivit media de peste Prut şi agenţiei de presă EFE, potrivit agerpres.

În prima şedinţă, avocaţii lui Şor l-au contestat pe preşedintele instanţei, Nicolae Roşca, din cauza apartenenţei sale la Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, şi a legăturilor sale strânse cu preşedinta ţării, Maia Sandu, căreia i-ar fi fost avocat, notează Unimedia.info.

Citește și : Casa Albă: Lumea are o datorie faţă de Arman Soldin şi toţi jurnaliştii ucişi în Ucraina

În acest scop, a fost prezentat un videoclip în care Roşca apare la o demonstraţie împreună cu mai mulţi membri ai PAS.

După vizionarea videoclipului, instanţa a anunţat o pauză tehnică şi s-a anunţat că procedura va fi prelungită până la 17 mai.


Magistraţii au respins recuzarea lui Nicolae Roşca de la şedinţa în care este examinată sesizarea guvernului moldovean privind verificarea constituţionalităţii Partidului Şor, notează Unimedia.info.

Procesul a fost iniţiat după ce, în noiembrie 2022, guvernul moldovean a aprobat cererea ministrului justiţiei de atunci, Sergiu Litvinenco, care a cerut ca Partidul Şor să fie declarat neconstituţional.

În ultimele luni, Partidul Şor s-a aflat în fruntea protestelor antiguvernamentale de amploare din cauza creşterii costului vieţii în fosta republica sovietică, guvernată de o coaliţie pro-europeană.

Potrivit autorităţilor moldovene, există argumente care denotă faptul că, prin toate activităţile de până acum, formaţiunea lui Ilan Şor a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi pune în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, potrivit Deschide.md.

Conform sesizării, acţiunile comise de Partidul Şor pe parcursul ultimilor şase ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigaţiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menţionat şi faptul că, recent, liderul formaţiunii a fost inclus pe lista de sancţiuni a SUA.

Iniţiativa Ministerului Justiţiei a fost calificată de către Partidul Şor ca fiind “încă un abuz grav din partea guvernării PAS”.

‘PAS vrea să îşi însuşească mandatele Partidului Şor pentru a avea o majoritate constituţională în parlament’, a denunţat liderul formaţiunii politice, Ilan Şor, căruia i-a fost retras recent mandatul de deputat.

Oligarhul politician, aflat în exil în Israel, a fost condamnat în aprilie la 15 ani de închisoare pentru furtul, în 2014, a unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovean, dar şi pentru spălare de bani.

Şor a fost arestat în 2015 şi condamnat în 2017 la şapte ani şi jumătate de închisoare, dar sentinţa a fost atacată şi nu a intrat niciodată în vigoare, permiţându-i magnatului să fugă de justiţie doi ani mai târziu.

În urma acestei decizii, 56 din cei 63 de deputaţi ai partidului de guvernământ au votat, la 27 aprilie, pentru a-l lipsi de locul pe care îl mai deţinea ca membru al parlamentului.

Deşi se află în exil, Şor a fost ales în parlamentul Republicii Moldova în 2019 şi 2021.

Citește și : Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală

În februarie, ministrul de externe Nicu Popescu a cerut UE să impună sancţiuni oligarhilor moldoveni acuzaţi că au sprijinit Rusia în destabilizarea Republicii Moldova, referindu-se la Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc, doi oligarhi fugari deja sancţionaţi de SUA şi Marea Britanie.

La jumătatea lunii martie, în media s-a scurs o strategie a Rusiei privind subordonarea Republicii Moldova din punct de vedere politic şi economic, inclusiv prin intermediul livrărilor ruseşti de gaze, pentru a împiedica apropierea ei de NATO şi de Uniunea Europeană, în special prin intermediul României vecine, şi pentru a impune limba rusă în fosta republică sovietică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.