StiripesurseDiasporaCurtea Constituţională italiană RESPINGE un referendum privind eutanasierea

Curtea Constituţională italiană RESPINGE un referendum privind eutanasierea

Publicat:

Curtea Constituţională italiană a respins marţi o cerere de referendum privind dezincriminarea sinuciderii asistate, considerând că persoanele cele mai vulnerabile nu sunt suficient protejate, transmite AFP, potrivit agerpres.

Susţinătorii dreptului de a muri din Italia au încercat să organizeze un referendum pe acest subiect controversat într-o ţară predominant catolică, unde opoziţia faţă de o astfel de schimbare este puternică. Ei au reuşit să strângă 750.000 de semnături în august anul trecut, cu mult peste minimum necesar.

Citeşte şi: Un important senator american asociază retragerea din Afganistan cu desfăşurarea armatei ruse în jurul Ucrainei – Black News

Anunţând decizia, instanţa a explicat într-un comunicat că referendumul propus nu va garanta “protecţia minimă a vieţii umane în general şi în special a celor slabi şi vulnerabili”, încălcând astfel Constituţia.

Legislaţia a italiană actuală prevede că oricine ajută pe cineva să se sinucidă riscă o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 12 ani.


În 2019, Curtea Constituţională a cerut parlamentului să clarifice legea privind sinuciderea asistată, estimând că eutanasia este permisă pentru pacienţii cu boli terminale care suferă de dureri fizice sau psihologice “insuportabile” şi sunt ţinuţi în viaţă de maşini. Aceşti pacienţi trebuie totuşi să poată lua “decizii libere şi informate”, potrivit instanţei.

Cei care nu se încadrează în această categorie nu are niciun recurs legal pentru sinucidere asistată în Italia.

Citeşte şi: Pfizer AMÂNĂ cererea de aprobare a vaccinului anti-Covid pentru copiii sub 5 ani – Black News

În pofida mai multor poveşti foarte mediatizate din ultimii ani, opoziţia faţă de sinuciderea asistată este puternică în Italia, unde Biserica Catolică este foarte influentă.

După anunţul Curţii Constituţionale, liderii Partidului Democrat şi ai Mişcării 5 Stele, membri ai coaliţiei guvernamentale a premierului Mario Draghi, au cerut parlamentului să reglementeze problema printr-o lege adecvată. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.