StiripesurseDiasporaCurtea Supremă a Spaniei îl anchetează pe regele emerit Juan Carlos...

Curtea Supremă a Spaniei îl anchetează pe regele emerit Juan Carlos în legătură cu un contract AVE

Publicat:

Procurorul Curţii Supreme a Spaniei a deschis luni o anchetă cu privire la construcţia liniei ferate pentru trenul de mare viteză AVE care face legătura între oraşele Medina şi Mecca, contract câştigat de companii spaniole, după ce s-a dovedit că una dintre persoanele implicate în posibile iregularităţi ar putea fi regele emerit Juan Carlos, informează Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi inclus în acest caz, în contextul în care el a fost protejat de imunitate până în iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său Felipe, a anunţat Curtea Supremă într-un comunicat.

Citește și : SCANDAL la New York Times! Un important redactor şi-a anunţat DEMISIA!

“Această anchetă se axează tocmai pe stabilirea sau eliminarea relevanţei penale a faptelor întâmplate după luna iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de imunitate”, se arată în comunicatul citat.

Ancheta asupra fostului rege derivă dintr-o alta condusă de procurorul anticorupţie al ţării cu privire la cea de-a doua fază a construcţiei liniei de cale ferată de mare viteză între Medina şi Mecca, în Arabia Saudită, atribuită unui grup de companii spaniole în 2011.


Citește și : Premierul armean S-A VINDECAT de coronavirus

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.