StiripesurseDiasporaCurtea Supremă britanică se pronunţă parţial în favoarea lui Guaido în...

Curtea Supremă britanică se pronunţă parţial în favoarea lui Guaido în cazul aurului Venezuelei de la Banca Angliei

Publicat:

Curtea Supremă a Marii Britanii a admis luni parţial un apel formulat de liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, într-un caz în legătură cu controlul de către acesta sau preşedintele Nicolas Maduro al aurului venezuelean în valoare de peste 1 miliard de dolari stocat la Banca Angliei (BoE), relatează Reuters, potrivit agerpres

Disputa asupra aurului s-a concentrat pe chestiunea dacă guvernul britanic îl recunoaşte pe Guaido drept şef de stat al Venezuelei. Taberele Maduro şi Guaido au numit fiecare un board diferit la Banca Centrală a Venezuelei (BCV) şi ambele au emis instrucţiuni contradictorii cu privire la rezervele de aur şi o sumă similară deţinută de Deutsche Bank.

Citește și : Proteste la Barcelona împotriva extinderii limbii spaniole în şcolile din Catalonia

Instanţa a declarat că o decizie de anul trecut a Curţii de Apel din Anglia de anulare a unei hotărâri anterioare a Înaltei Curţi a fost “deplasată” în timp ce recunoaşterea de către guvernul britanic a lui Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei este “clară şi fără echivoc”.

Într-un comunicat de presă, Curtea Supremă a afirmat că instanţele britanice sunt obligate să accepte că guvernul britanic nu îl recunoaşte pe Maduro ca preşedinte al Venezuelei “în niciun scop”.


Cu toate acestea, instanţa a spus că este necesar să se ia în considerare dacă să recunoască hotărârile Curţii Supreme a Venezuelei că statutul de tranziţie al lui Guaido este nul şi neavenit şi a cerut Tribunalului Comercial englez să o facă.

BCV a lui Maduro a dat în judecată Banca Angliei în mai 2020 pentru a recupera controlul asupra aurului, despre care spune că îl va vinde pentru a finanţa răspunsul Venezuelei la pandemia de coronavirus şi consolida sistemul de sănătate afectat de ani de criză economică.

BoE a refuzat să elibereze aurul de când guvernul britanic s-a alăturat la începutul anului 2019 zecilor de naţiuni în sprijinul lui Guaido pe baza faptului că victoria lui Maduro la alegerile în anul precedent a fost trucată. Opoziţia din Venezuela susţine că administraţia lui Maduro, aflată în criză de numerar, vrea să folosească banii pentru a-şi plăti aliaţii străini, ceea ce avocaţii acestuia neagă.

Citește și : NATO vrea să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria în contextul tensiunilor cu Rusia

Sarosh Zaiwalla, un avocat la Zaiwalla & Co cu sediul la Londra şi care reprezintă consiliul de administraţie Maduro al BCV, a declarat luni: “Clientul nostru aşteaptă cu nerăbdare continuarea acestui caz, considerând că Boardul BCV din Caracas este singura autoritate valabilă desemnată să se ocupe de activele străine ale Venezuelei în interesul populaţiei venezuelene”.

Guaido, într-un comunicat, a salutat hotărârea şi a spus că el şi cei pe care i-a numit “vor continua dedicaţi datoriei constituţionale să protejeze bunurile Republicii pentru generaţiile viitoare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.