Noi detalii ies la iveală în jurul fostului director al Moldatsa, Dumitru Vangheli, după investigațiile privind presupusele date false din CV-ul său oficial. Un fost prieten apropiat al acestuia, stabilit în Canada, susține că realitatea din spatele parcursului profesional al lui Vangheli este total diferită de cea prezentată în acte.
Este vorba despre Tudor Răilean, care afirmă că îl cunoaște pe Vangheli din adolescență și că a trăit alături de acesta perioada migrației în Canada, între anii 2010 și 2014. Potrivit lui Răilean, în timp ce în CV-ul prezentat la concursul pentru funcția de director al Moldatsa, Vangheli susținea că făcea cursuri de pilotaj, zbura pentru Air Canada și administra companii canadiene, în realitate acesta lucra în domenii complet diferite, încercând să supraviețuiască asemenea oricărui migrant, transmite zdg.md.
„Noi plecam împreună la serviciu și ne întorceam cu aceeași mașină, ca să economisim combustibil”, susține Tudor Răilean, precizând că amândoi au lucrat inițial într-un hotel din centrul orașului Montreal, unde făceau curățenie.
Acesta afirmă că ulterior Vangheli ar fi lucrat ca livrator de pizza, iar mai târziu ar fi activat în cadrul companiei „GoRepas”, unde, potrivit fostului său prieten, nu a fost administrator, așa cum figurează în CV, ci angajat pe linia de producție și ulterior subcontractor în livrări de catering.
„Pilot” doar în jocuri video
Una dintre cele mai grave acuzații ține de experiența de pilotaj invocată de Vangheli.
Potrivit lui Tudor Răilean, fostul șef Moldatsa era pasionat de aviație, însă „orele de zbor” se limitau la simulatorul video Microsoft Flight Simulator.
Acesta susține că abia spre sfârșitul anului 2014 Vangheli ar fi început să discute despre lecții reale de pilotaj la școala CargAir, iar până atunci nu ar fi avut nicio licență de zbor.
Datorii de aproape 30.000 de dolari și faliment declarat
Fostul prieten îl acuză pe Dumitru Vangheli și că i-ar datora bani de mai bine de un deceniu.
Potrivit documentelor prezentate, Vangheli ar fi semnat în 2014 o recipisă prin care recunoștea o datorie de 29.817 dolari canadieni, un lingou de aur și 25 de monede de argint, bani și bunuri pe care le-ar fi primit „pentru necesități personale și de afaceri”. Termenul de restituire era stabilit pentru 30 iunie 2014.
Tudor Răilean spune că o parte din bani au fost întorși parțial în timp, inclusiv 10.000 de dolari în anul 2022, însă până în prezent ar mai exista o datorie de aproximativ 15.000 de dolari canadieni.
În încercarea de a-și recupera banii, acesta l-a acționat în judecată în anul 2019, însă a aflat că Vangheli și fosta sa soție declaraseră faliment încă din 2017.
Documentele de faliment arată datorii totale de peste 97.000 de dolari canadieni și obligația de a achita lunar doar 150 de dolari.
Afaceri „pe hârtie” și venituri din Uber
Răilean mai susține că firmele deschise de Vangheli în Canada ar fi existat mai mult formal, fără activitate economică consistentă.
În perioada 2013–2014, acesta ar fi investit într-o mică afacere imobiliară, cumpărând câteva locuințe în Quebec, însă departe de imaginea prezentată în presă în 2015, unde Vangheli vorbea despre un „imperiu” format din 13 proprietăți și 14 camioane.
Ulterior, între 2015 și 2019, acesta ar fi lucrat ca șofer pentru Uber, deși în CV figura drept CEO al companiei Vanmyr Holdings, cu activitate în domeniul imobiliar.
Crypto-mining și presupuse legături financiare cu Rusia
Un alt capitol controversat ține de implicarea lui Vangheli în domeniul criptomonedelor.
Potrivit fostului său prieten, după 2019, Vangheli ar fi administrat o fermă de crypto-mining într-un depozit din Canada, în parteneriat cu un cetățean canadian care deținea o flotă de camioane.
Pe un canal de YouTube intitulat „How to Mine”, atribuit lui Vangheli, apare un videoclip în care acesta prezintă zeci de calculatoare utilizate pentru minarea criptomonedelor.
Mai grav, Tudor Răilean afirmă că Vangheli i-ar fi povestit că ar fi finanțat o echipă din Rusia de jocuri video, oferindu-le spațiu, calculatoare și automobile, iar după începutul războiului din Ucraina i-ar fi fost blocate conturile crypto, fiind suspectat că sprijină statul agresor.
Vizită la Moldatsa și întâlnire tensionată
În 2024, Tudor Răilean spune că s-a întors în Republica Moldova și a încercat să îl contacteze pe Vangheli, care între timp devenise director interimar la Moldatsa.
Potrivit acestuia, după mai multe încercări nereușite, a reușit să obțină o audiență doar după ce s-a prezentat telefonic drept „fost coleg de la Air Canada”.
„A fost surprins. Se aștepta că voi începe să-l demasc”, spune Răilean.
Până în prezent, Dumitru Vangheli nu a oferit o reacție publică la noile acuzații. Potrivit jurnaliștilor, acesta nu a răspuns apelurilor și mesajelor transmise în perioada 26–29 iunie 2026.
De menționat că, în ultima perioadă, Î.S. Moldatsa a fost vizată de mai multe scandaluri și controverse publice, inclusiv legate de managementul instituției, achiziții și modul de administrare a resurselor financiare.
Mai exact, potrivit unei investigații publicate de RISE Moldova, Anastasia Taburceanu ar fi încasat peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate la Moldatsa. Datele analizate de jurnaliști arată că aceasta a fost angajată în funcția de purtătoare de cuvânt la începutul lunii iunie 2025.
Subiectul a generat numeroase reacții în spațiul public și politic, inclusiv solicitări privind publicarea informațiilor referitoare la gestionarea fondurilor întreprinderii și politica de salarizare.
Totodată, amintim că, potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă, șeful Moldatsa, Dumitru Vangheli, ar fi inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat concursul organizat de Agenția Proprietății Publice pentru ocuparea funcției de director. Potrivit publicației, acesta ar fi indicat că a obținut licența de pilot la o academie privată din Canada și că a lucrat timp de doi ani la Air Canada, informații care, conform răspunsurilor obținute de ZdG, inclusiv de la compania aeriană, nu corespund realității.
ZdG mai scrie că, după preluarea conducerii întreprinderii, Vangheli și-a angajat iubita la Moldatsa, ulterior promovând-o, a majorat salariile în cadrul întreprinderii și a beneficiat, în 2024, de o „primă de sărbătoare” de 99.000 de lei și de un „supliment pentru intensitatea muncii” de 39.000 de lei.
După publicarea investigației privind CV-ul, Agenția Proprietății Publice a anunțat suspendarea lui Dumitru Vangheli din funcție și inițierea unei anchete interne.
La câteva zile după ce scandalurile de la Moldatsa au fost făcute publice, deputatul Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.











