StiripesurseExterneDanemarca nu mai vrea nicio cerere de azil

Danemarca nu mai vrea nicio cerere de azil

Publicat:

Şefa guvernului de la Copenhaga, Mette Frederiksen, a declarat vineri că obiectivul său este ca Danemarca să nu mai primească nicio cerere de azil, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Nu putem promite zero solicitanţi de azil, dar putem să ne explicăm viziunea”, a declarat lidera social-democrată în cadrul uni sesiuni de interpelări în parlament.

Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

În 2020, Danemarca a înregistrat 1547 de cereri de azil, cel mai mic număr din 1988 până acum. AFP explică rezultatul prin continuarea politicii restrictive faţă de azilanţi, în contextul crizei sanitare provocate de epidemia de coronavirus.

În 2015, la apogeul migraţiei în Europa, danezii s-au confruntat cu 21.300 de azilanţi, de aproape zece ori mai mulţi decât anul trecut. În acelaşi an, însă, în Suedia au fost depuse de aproape opt ori mai multe cereri de azil.


Având o populaţie de numai 5,8 milioane de locuitori, Danemarca şi-a manifestat deschis dorinţa de a descuraja imigraţia.

“Trebuie să ne asigurăm că în ţara noastră vin puţini oameni, altfel coeziunea noastră socială nu va rezista”, a apreciat Frederiksen vineri.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

În 2017, ea prezentase un proiect care prevedea returnarea migranţilor “non-occidentali” în lagăre din Africa unde să fie triaţi migranţii.

În septembrie anul trecut, guvernul danez a numit un ambasador pentru migraţie, pentru înfiinţarea mai rapidă a cel puţin unui lagăr pentru migranţi în afara Uniunii Europene, în cadrul unui nou sistem european de azil. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.