StiripesurseDiasporaDanemarca susţine că are 'un bun dialog' cu Franţa şi Germania...

Danemarca susţine că are ‘un bun dialog’ cu Franţa şi Germania după acuzaţiile de spionaj

Publicat:

Danemarca are “un bun dialog” cu aliaţii săi europeni şi nu are nevoie să-şi “repare” relaţiile cu Franţa şi Germania, a dat asigurări miercuri premierul danez, după dezvăluiri privind activităţi de spionaj ale SUA via cabluri submarine ale acestei ţări scandinave, informează AFP, potrivit agerpres.   

În prima sa declaraţie publică asupra problemei după publicarea unor informaţii de presă duminică seara, şefa guvernului danez a refuzat să comenteze direct. Însă, ca un principiu general, “nu trebuie să existe supraveghere sistematică a aliaţilor”, a afirmat Mette Frederiksen în marja unei sesiuni parlamentare.

Citește și : Rata deceselor de covid în UK atinge cel mai scăzut nivel din ultimele opt luni

Potrivit unei anchete a televiziunii publice daneze Danmarks Radio (DR) difuzate duminică seara alături de alte mass-media europene, Washingtonul s-a folosit până cel puţin în 2014 de reţeaua de cabluri submarine daneze pentru a intercepta convorbiri ale unor personalităţi din patru ţări (Germania, Suedia, Norvegia, Franţa), printre care Angela Merkel.

Parisul, Berlinul şi alte capitale europene au somat luni SUA şi Danemarca să dea explicaţii asupra acestor acuzaţii, o nouă pagină în dosarul interceptărilor între aliaţi, dezvăluite după afacerea Snowden în 2013.


Întrebată asupra acestei nemulţumiri, Mette Frederiksen a minimizat. “Avem un bun dialog. Şi nu cred că este corect să se spună că trebuie reparate relaţiile cu Franţa sau Germania. Noi avem un dialog permanent, inclusiv în domeniul serviciilor secrete”, a afirmat Mette Frederiksen.

Postul danez Danmarks Radio (DR) a informat că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) s-a conectat la cablurile de telecomunicaţii daneze pentru a spiona responsabili de prim-plan şi oficiali cu rang înalt din Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa. Pentru a face acest lucru, NSA a beneficiat de colaborarea serviciilor daneze de informaţii militare FE.

DR a dezvăluit aceste informaţii după o anchetă desfăşurată în comun cu canalul suedez SVT, canalul norvegian NRK, canalele germane NDR, WDR şi cotidianul Suddeutsche Zeitung, precum şi cu jurnalul francez Le Monde.

Potrivit DR, NSA a putut accede via Danemarca la SMS-uri, apeluri telefonice şi la traficul de internet, inclusiv la căutări, chat-uri şi serviciile de mesagerie ale unor înalţi responsabili, printre care şi ministrul de externe al Germaniei de la acea vreme, Frank-Walter Steinmeier.

Citește și : Comisia Europeană vrea să consolideze libera circulaţie prin aderarea Românie, Croaţiei şi Bulgariei la Schengen

Una dintre necunoscute este în ce măsură Copenhaga ştia despre aceste acţiuni, în legătură cu care Washingtonul a refuzat să comenteze.

Dezvăluirile DR se bazează pe un raport confidenţial al FE, denumit “Operaţiunea Dunhammer”. Comandat la o dată necunoscută de conducerea FE după cazul Snowden – sugerând că serviciul ar fi putut să nu fie la curent cu aceste activităţi -, el a fost predat în mai 2015. Cinci ani mai târziu, în august anul trecut, mai mulţi responsabili ai FE au fost destituiţi pentru că au ascuns unele informaţii şi, potrivit DR, destituirea lor are legătură cu acest dosar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.