StiripesurseDiasporaDetalii şocante despre execuţia familiei ţariste din Rusia: Dacă n-au fost...

Detalii şocante despre execuţia familiei ţariste din Rusia: Dacă n-au fost ucişi de gloanţe, i-au masacrat cu baionetele

Publicat:

Noi analize ştiinţifice efectuate de autorităţile ruse la cererea Bisericii ortodoxe au confirmat, prin intermediul unor teste ADN, autenticitatea rămăşiţelor pământeşti ale ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, și ale familiei acestuia, informează dailymail.co.uk, potrivit mediafax.

Testele genetice solicitate de Biserica ortodoxă rusă – care a respins o serie de rezultate anterioare – “au confirmat că rămășițele aparțin fostului împărat Nicolae al II-lea, membrilor familiei și membrilor anturajului”, potrivit comisiei de anchetă.

Citeşte şi: Trump este criticat de toată lumea în SUA, după întâlnirea cu Putin

Pentru efectuarea noilor teste au fost exhumate rămășițele pământești ale tatălui lui Nicolae, Aleksandr al III-lea, pentru a se dovedi că aceștia “au fost tată și fiu”, a menționat comisia de anchetă.

Biserica ortodoxă a spus că va lua în considerare rezultatele și a lăudat modul în care s-a desfășurat ancheta.


Ţarul Nicolae al II-lea, soţia sa, Alexandra, cele patru fiice ale lor – marile ducese Anastasia, Maria, Olga şi Tatiana -, fiul lor, ţareviciul Aleksei, şi patru servitori ai familiei imperiale au fost asasinaţi în pivniţa unei case din Ekaterinburg, în noapte dintre 16 spre 17 iulie 1918.

Ei au fost puşi să se alinieze, ca pentru o fotografie de familie, iar un pluton de execuţie bolşevic i-a ucis pe toţi cu rafale de gloanţe, potrivit declaraţiilor unor martori. Aceia care nu au murit imediat, au fost ucişi cu baionetele.

O anchetă îndelungată, ce a investigat celebra crimă din 1918, a fost închisă în 1998, după ce unele teste ADN au autentificat rămăşiţele membrilor familiei Romanov, descoperite într-o groapă comună din regiunea Ural, în 1991.

Însă acele teste ADN, efectuate de specialiști din străinătate, nu i-au convins pe unii dintre membrii Bisericii ortodoxe ruse, deoarece rămăşiţele pământeşti ale ţareviciului Aleksei şi marii ducese Maria au fost descoperite abia în 2007, într-o altă groapă comună din regiunea Ural.

Rămășițele cuplului imperial şi ale trei dintre fiice au fost reînhumate în mod oficial pe 17 iulie 1998 – în ziua în care s-au împlinit 80 de ani de la asasinarea lor -, la Catedrala Sf. Petru și Pavel din Sankt Petersburg.

Citeşte şi: Putin va permite americanilor să-i interogheze pe ruşii acuzaţi de implicare în alegerile din SUA

Membrii familiei Romanov au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000, iar acesta este motivul pentru care subiectul este unul sensibil pentru instituția religioasă.

Rămășițele țareviciului Aleksei şi ale marii ducese Maria sunt păstrate în prezent la Arhivele de Stat ale Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii ortodoxe, Vladimir Legoida, a declarat într-un comunicat că cele mai noi rezultate ale testelor ADN vor fi analizate “cu atenție”.

Comisia de anchetă mai are de investigat și o serie de documente istorice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.