StiripesurseDiasporaDiaspora se mobilizează şi iese masiv la vot

Diaspora se mobilizează şi iese masiv la vot

Publicat:

Diaspora se mobilizează şi iese masiv la vot

Moldovenii din diasporă sunt mai activi în 2024, comparativ cu același segment de timp în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2020.

Astfel, potrivit datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC) în timp real, până la această oră au votat peste 56.000 de persoane stabiliți în afara țării.

Citeşte şi: Buletine de vot tipărite, în premieră, în limbile minorităţilor, inclusiv în limba rromani – Stiripesurse.md

Spre comparație, la alegerile prezidențiale din 2020, până la ora 12:30, votase puțin peste 36.000 de cetățeni iar în 2016 – peste 16.300.

Diaspora se mobilizează şi iese masiv la vot

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, conform situației la această oră, un număr sporit de cetățeni care așteaptă să-și exercite dreptul la vot se înregistrează la unele secții de votare din Franța, Federația Rusă, România, Grecia, Italia și Turcia.


De menționat că în străinătate au fost deschise peste 230 de secții de votare pentru cetățenii cu drept de vot.

Astăzi, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Totodată, cetățenii sunt chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.