StiripesurseDiasporaDominic Raab vizează un acord privind Brexit până în 21 noiembrie...

Dominic Raab vizează un acord privind Brexit până în 21 noiembrie (presă)

Publicat:

Ministrul britanic responsabil de Brexit ‘crede’ că se va ajunge la un acord cu Bruxelles-ul până în data de 21 noiembrie în cadrul negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE, într-o scrisoare adresată parlamentarilor şi publicată miercuri, potrivit Le Nouvel Observateur, scrie Agerpres.

‘Voi fi bucuros să fiu audiat de comisie atunci când acordul va fi finalizat şi cred că data de 21 noiembrie ar putea fi convenită’, a scris Dominic Raab într-o scrisoare adresată membrilor Comisiei parlamentare asupra Brexitului datând din 24 octombrie.

Citește și : Putin avertizează asupra ‘consecinţelor grave’ ale sciziunii între Bisericile Ortodoxe

‘Sfârşitul negocierilor este acum în vizor, putem să ne facem drum printre obstacolele rămase’, a apreciat el.

Un purtător de cuvânt al premierului Theresa May s-a abţinut să confirme această dată. ‘Sperăm să ajungem la un acord cât mai curând posibil’, a spus el.


Raab se va deplasa vineri în provincia britanică Irlanda de Nord pentru o ‘misiune de investigare’, în cadrul căreia se va întâlni cu reprezentanţii ai cercurilor de afaceri şi cu oficialii locali, potrivit ministerului său.

Modul de a împiedica revenirea la o frontieră dură între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE, rămâne un punct major de dezacord în negocierile dintre Londra şi Bruxelles, în timp ce ‘acordul de retragere a fost rezolvat în proporţie de 95%’, a afirmat Dominic Raab.

Liderii europeni, care eu emis ideea unui summit extraordinar la mijlocul lunii noiembrie pentru a încheia negocierile şi pecetlui acordul, au avertizat că nu se va întâmpla nimic în absenţa unui progres în dosarul irlandez.

UE a propus menţinerea Irlandei de Nord în piaţa unică şi în uniunea vamală europeană, dacă nu se va găsi nicio altă soluţie până în decembrie 2020, sfârşitul perioadei de tranziţie care trebuie să urmeze Brexitului, programat pentru 29 martie 2019.

Citește și : Papa Francisc: Corpul uman „nu este obiect al plăcerii”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.