StiripesurseDiasporaDonald Tusk: Este posibil să se ajungă la un acord privind...

Donald Tusk: Este posibil să se ajungă la un acord privind Brexitul înainte de sfârşitul anului în curs

Publicat:

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat sâmbătă că este posibil să se ajungă la un acord cu Marea Britanie înainte de sfârşitul anului în curs în ce priveşte ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană (UE), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Vom încerca în octombrie (…) şi cred că sunt şanse să avem un acord până la sfârşitul anului”, a spus Tusk în marja unei conferinţe la Cracovia.

Citește și : China nu comentează oficial cazul dispariției președintelui Interpol

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a arătat neobişnuit de optimist, sâmbătă, în ce priveşte posibilitatea de a se ajunge la un acord. “Am motive să cred că potenţiala apropiere dintre cele două părţi s-a accentuat în ultimele zile”, a declarat Juncker pentru media austriece, preluate de Press Association.

Liderii statelor UE vor avea în seara de 17 octombrie o cină de lucru la Bruxelles, la care vor discuta despre un posibil acord cu Marea Britanie privind Brexitul, a indicat miercuri agenţia Reuters. Reuniunea convocată de Donald Tusk va precede summitul ordinar programat pentru a doua zi, la acesta din urmă participând şi premierul britanic Theresa May. Conform unor oficiali din cadrul instituţiilor europene, liderii europeni speră ca la această reuniune să convină un acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi UE.


Citește și : Ministerul american al apărării l-a identificat pe unul dintre soldaţii americani ucişi recent în Afganistan

Citeşte şi:  Sectorul productiv german s-a contarctat în noiembrie într-un ritm mai lent pentru a doua lună consecutiv

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.