StiripesurseSocialDouă localităţi din raionul Leova au apă potabilă de calitate, în...

Două localităţi din raionul Leova au apă potabilă de calitate, în urma unui proiect regional susţinut de stat

Publicat:

Echipa Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud a efectuat în această săptămână o vizită de monitorizare în localitățile Sârma și Tochile Răducani, din raionul Leova, pentru a evalua impactul post-implementare al unui proiect de aprovizionare cu apă potabilă a acestora, transmite MOLDPRES.

Scopul monitorizării constă în analiza sustenabilității investiției, funcționalităţii infrastructurii și impactului proiectului asupra calității vieții locuitorilor din cele două localități beneficiare.

„Proiectul a fost depus spre finanțare din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) în anul 2016, în cadrul celui de-al treilea apel de propuneri și aprobat spre finanțare din anul 2020. Lucrările de construcție au fost inițiate în anul 2021, iar recepția finală a avut loc la data de 16 decembrie 2021. Valoarea totală a proiectului – circa 20 milioane de lei, mijloace alocate integral din FNDR (actual FNDRL – Fondul național pentru dezvoltare regională și locală)”, explică ADR Sud.

Citește și: Producătorii locali își expun mărfurile la târgurile și iarmaroacele din capitală; Produsele se găsesc în toate sectoarele

Sursa citată punctează indicatori de produs obținuți în cadrul proiectului.


„Este vorba de  35,69 km de rețea de apeduct montate; 2 instalații de dezinfectare a apei cu hipoclorit de sodiu (în localitățile Sârma și Tochile-Răducani) construite; 2 castele de apă (Tochile-Răducani) construite; 2 rezervoare de apă potabilă în satul Sârma construite”, estimează ADR Sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doar jumătate din legumele din magazine sunt crescute în Moldova

Republica Moldova traversează un adevărat paradox agricol. Pe de o parte, exporturile totale ale țării au revenit pe creștere în ultimele zece luni și...

Instruire militară obligatorie pentru toți bărbații din Moldova? Ce planuri are Guvernul

Un proiect al Ministerului Apărării ar putea obliga toți bărbații de până în 55 de ani să urmeze un curs militar la care vor...

Instanța obligă PAS să o restabilească pe Olesea Stamate în calitate de membru

Fosta deputată PAS Olesea Stamate a obținut câștig de cauză în prima instanță în procesul intentat Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce a...

CE îndeamnă Chișinăul să țină cont de avizele Comisiei de la Veneția

Comisia Europeană a îndemnat autoritățile Republicii Moldova să țină cont de cele două avize ale Comisiei de la Veneţia referitoare la reformele din justiția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.