StiripesurseȘtirile zileiDouă provincii canadiene anunţă relaxarea restricţiilor sanitare

Două provincii canadiene anunţă relaxarea restricţiilor sanitare

Publicat:

Provinciile canadiene Saskatchewan (centru) şi Québec (est) au anunţat marţi relaxarea unora dintre restricţiile sanitare, cerută de manifestanţii care ocupă de peste zece zile capitala federală Ottawa şi anumite autostrăzi, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Este timpul să ia sfârşit cerinţa de a prezenta dovada de vaccinare’, a declarat prim-ministrul provinciei Saskatchewan, Scott Moe, regretând ‘divizările’ create în familii.

Citeşte şi: Lord Ashcroft: Comportamentul lui Carrie îl împiedică pe premier să conducă Marea Britanie – Black News

În Canada, chestiunile legate de sănătate sunt de competenţa provinciilor, care stabilesc regulile sanitare.

Începând de luni se va renunţa la ”paşaportul” de vaccinare, obligatoriu până acum la locurile de muncă, în magazine şi spaţiile publice din provincie. ‘Avantajele nu mai depăşesc costurile’, a explicat Scott Moe.


De asemenea, la sfârşitul lunii va înceta obligaţia de purtare a măştii în spaţiile publice interioare.

Autorităţile provinciei Québec au anunţat la rândul lor – pentru prima oară de la instituirea de noi restricţii în decembrie în urma apariţiei variantei Omicron – un calendar de relaxare a măsurilor, după ce s-a constatat o scădere a numărului de spitalizări.

În trei săptămâni, numărul persoanelor spitalizate a coborât de la 3.400 la 2.400, a indicat premierul François Legault.

‘Va trebui să învăţăm să trăim cu acest virus. Aceasta înseamnă că va trebui ca fiecare să-şi evalueze riscurile’, a declarat el, lansând un apel către fiecare locuitor să-şi asume responsabilităţile.

Citeşte şi: Pfizer se așteaptă ca vânzările pentru 2022 ale vaccinului și pastilei Paxlovid să depășească 54 de miliarde de dolari – Black News

În cursul lunii februarie, reuniunile private, interzise timp de o lună, vor fi din nou posibile, magazinele vor fi autorizate să se redeschidă la capacitate maximă, iar activităţile sportive se vor putea relua.

‘Paşaportul de vaccinare va rămâne în vigoare, la fel ca masca’, a prevenit totuşi ministrul sănătăţii, Christian Dubé.

Canada este zguduită de la sfârşitul lunii ianuarie de o mişcare de protest, pornită de la şoferii de camioane obligaţi să fie vaccinaţi pentru a putea trece frontiera cu Statele Unite. Contestarea s-a extins la opoziţia faţă de măsurile sanitare, foarte stricte în Canada de la începutul pandemiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.