StiripesurseDiasporaDupă nouă ani de anchetă, un hoț albanez a fost dat...

După nouă ani de anchetă, un hoț albanez a fost dat de gol de cârnatul mâncat pe jumătate

Publicat:

Poliţia germană a anunţat că a rezolvat un caz de jaf dintr-o locuinţă după nouă ani cu ajutorul ADN-ului găsit pe o bucată de cârnat pe jumătate mâncată care s-a potrivit cu cel al unui bărbat reţinut în Franţa pentru o crimă, fără legătură cu cazul din Germania, relatează vineri The Guardian, potrivit agerpres.

Poliţia din oraşul Schwelm situat în vestul ţării a declarat joi că bucata de cârnat îi aparţinea victimei, iar suspectul – un cetăţean albanez în vârstă de 30 de ani – se pare că a muşcat din aceasta în timpul spargerii care a avut loc la Gevelsberg, în martie 2012.

Citește și: Emiratele Arabe Unite vor investi 10 miliarde de dolari în Israel

Ofiţerii din cadrul poliţiei din landul Renania de Nord-Westfalia au transmis într-un comunicat că tiparul ADN nu a condus la rezultate directe la acea vreme, însă în urma comparaţiilor automate cu bazele de date internaţionale s-a ajuns ulterior la o asociere.

Conexiunea a fost făcută după ce poliţia franceză a prelevat mostre ADN de la bărbatul implicat într-o crimă violentă, iar eşantionul s-a potrivit cu cel prelevat după pătrunderea prin efracţie şi astfel au fost alertaţi anchetatorii.


Citește și: UE denunță reforma electorală din Hong Kong și amenință Beijingul cu noi sancțiuni

Nu este clar din ce sortiment de cârnat – cunoscut în Germania sub numele de wurst – a muşcat spărgătorul, însă poliţia a precizat că acesta avea consistenţă tare.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuune a expirat însă, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca suspectul să fie extrădat în Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.