StiripesurseSintezeEbrahim Raisi 'a fost UNS' preşedinte al Iranului

Ebrahim Raisi ‘a fost UNS’ preşedinte al Iranului

Publicat:

Ultraconservatorul Ebrahim Raisi a fost validat marţi de ayatollahul Khamenei în funcţia de preşedinte al Iranului, poziţie din care va trebui să gestioneze redresarea economiei afectate de sancţiunile americane şi de criza sanitară, precum şi relansarea negocierilor de salvare a acordului internaţional privind programul nuclear iranian, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Vom căuta, fireşte, ridicarea sancţiunilor tiranice, dar nu vom lega condiţiile de trai ale poporului de voinţa străinilor”, a declarat Raisi, într-un scurt discurs în cadrul ceremoniei de validare a sa în noua funcţie de către ayatollahul Ali Khamenei, “ghidul” iranian suprem.

Citeşte şi: Liderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este vaccinat

Raisi, în vârstă de 60 de ani, fost şef al Autorităţii judiciare a Iranului, a câştigat alegerile prezidenţiale din iunie, marcate de un absenteism record, aminteşte AFP.

“În conformitate cu alegerea poporului, îl consacru pe înţeleptul, neobositul, experimentatul şi popularul Ebrahim Raisi ca preşedinte al Republicii Islamice Iran”, a scris ayatollahul într-un decret citit de şeful său de cabinet.


Citeşte şi: POTOP în India! Cel puţin şapte oameni au murit

Joi, Raisi mai urmează să depună şi jurământul în parlamentul iranian, în faţa căruia va trebui să-şi prezinte şi candidaţii la posturile de ministru.

Preşedinţia lui Raisi urmează să consacre preluarea controlului asupra puterii de către conservatori, după victoria acestora la alegerile legislative din 2020. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.