StiripesurseSintezeEmirul Qatarului face a doua vizită în Arabia Saudită

Emirul Qatarului face a doua vizită în Arabia Saudită

Publicat:

Emirul statului Qatar, Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, a sosit luni în Arabia Saudită, a doua sa vizită de când cele două ţări şi-au reluat relaţiile diplomatice în ianuarie, după trei ani de tensiuni, notează AFP, potrivit agerpres.

Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului saudit, l-a primit omologul din Qatar în staţiunea Jeddah, la Marea Roşie, potrivit unui comunicat difuzat media de stat.

Citește și: Adolescenţii americani vor fi vaccinaţi cu Pfizer/BioNTech

Această vizită, la invitaţia Arabiei Saudite, a fost destinată analizării relaţiilor bilaterale şi altor subiecte de “interes comun”, a indicat la rândul său agenţia oficială Qatar News.

Arabia Saudită şi aliaţii săi şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Qatarul în iunie 2017, acuzat că este prea apropiat de Iran şi că sprijină grupuri islamiste radicale, lucru pe care Doha l-a negat întotdeauna.


Vezi și: Israelul a bombardat violent Gaza – VIDEO

În ianuarie, aceste ţări au fost de acord să-şi reia relaţiile după o intensă activitate diplomatică a administraţiei fostului preşedinte american Donald Trump.

Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani a vizitat prima dată Arabia Saudită în ianuarie pentru un summit cu prinţul moştenitor saudit, care a permis Qatarului să îşi recapete locul în regiune. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.