StiripesurseSocialEnergocom anunță citirea contoarelor de gaze pentru luna noiembrie

Energocom anunță citirea contoarelor de gaze pentru luna noiembrie

Publicat:

Citirea contoarelor de gaze pentru luna noiembrie va avea loc în perioada 25 noiembrie – 5 decembrie, informează Energocom. În acest interval, operatorii sistemului de distribuție colectează datele necesare pentru calcularea facturilor. Furnizorul atrage atenția asupra importanței asigurării accesului la contoare, pentru a evita facturările estimate.

În situațiile în care operatorii nu pot ajunge la echipamentele de măsurare, consumatorii sunt rugați să transmită singuri datele la termenul stabilit. Potrivit Energocom, colectarea indicatorilor reali, fie de către operatori, fie direct de la consumatori, permite emiterea facturilor corecte și reduce riscul recalculărilor ulterioare.

Indicatorii pot fi transmiși prin mai multe canale: internet banking, la numerele unice 1304 sau 1305, prin aplicația mobilă Energocom sau prin chat-botul de pe Telegram (pentru consumatorii din Chișinău). Totodată, atât consumatorii din blocuri multietajate, cât și cei din sectorul particular, pot folosi cabinetul personal de pe pagina web a operatorului sau aplicația mobilă.

Energocom menționează că, în ultimele săptămâni, mulți consumatori au raportat neconcordanțe între facturile primite și datele de pe contoare. Furnizorul a precizat că operatorii rețelei sunt responsabili de citirea și transmiterea datelor, iar eventualele erori sunt verificate și corectate împreună cu aceștia. În cazurile în care suma achitată depășește consumul real, diferența va fi considerată avans și se va reflecta în facturile următoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.