StiripesurseDiasporaEuropol avertizează călătorii să nu cumpere false certificate cu teste negative...

Europol avertizează călătorii să nu cumpere false certificate cu teste negative de covid-19

Publicat:

Agenţia europeană de poliţie Europol avertizează călătorii să nu cumpere, pe aeroporturi, false certificate cu teste negative de covid-19 de la crima orgaizată – cu până la 300 de euro, potrivit news.ro

Acest avertisment intervine după arestarea mai multor suspecţi care vindeau false certificate de necontaminare, atât pe aeroporturi în Marea Britanie şi în Franţa, cât şi online sau prin intermediul unor mesagerii pe telefon în Spania şi Olanda.

Citește și : Şeful diplomaţiei europene vrea să se întâlnească cu Aleksei Navalnîi la Moscova

Numeroase state membre ale Uniunii Euripene (UE) şi alte ţări cer de-acum proba faptului că pasagerii nu sunt contaminaţi cu noul coronavirus, care a ucis 2,2 milioane de oameni în lume.

”Este foarte probabil ca infractori să profite de ocazie pentru a produce şi vinde false certificate de teste covid-19, atât timp cât vor fi menţinute restricţiile de călătorie din cauza pandemiei”, avertizează Europol.


”Dată fiind amploarea mijloacelor tehnologice disponibile, cu imprimante de înaltă calitate şi diverse programe, falsificatorii sunt capabili să producă documente false sau contrafăcute de înaltă calitate”, subliniază agenţia, cu sediul la Haga, în Olanda.

În urmă cu zece zile, un bărbat suspectat de vânzare de false certificate de necontaminare cu noul coronavirus a fost arestat pe Aeroportul Luton, în Marea Britanie.

La începutul lui noiembrie, poliţia franceză a arestat şapte persoane, în cadrul destructurării unui trafic cu false certificate de teste negative covid-19, cu numele unui laborator real, vândute cu preţuri între 150 şi 300 de euro unor călători pe Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle, în apropiere de Paris.

Citește și : Rumen Radev mai vrea un mandat de preşedinte al Bulgariei

În Spania, poliţia a arestat un bărbat care vindea – online – false documente de acest fel, cu 40 de euro, iar în Olanda traficanţi făceau acelaşi lucru folosind aplicaţii pe mesagerii de pe telefoane mobile.

”Detectarea unor false certificate de teste nagative covid-19 confirmă faptul că infractori, grupări de crimă organizată sau escroci, profită de ocazie imediat ce apare”, subliniază Europol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.