StiripesurseDiasporaExporturile globale de semiconductori către Rusia s-au prăbuşit cu 90%

Exporturile globale de semiconductori către Rusia s-au prăbuşit cu 90%

Publicat:

Exporturile globale de semiconductori către Rusia s-au prăbuşit cu 90% de când Statele Unite şi aliaţii au impus controale asupra exporturilor către această ţară, din cauza invaziei sale în Ucraina, a declarat miercuri secretarul american pentru Comerţ Gina Raimondo, transmite Reuters, scrie news.ro

Raimondo a spus, la o conferinţă anuală a Departamentului de Comerţ, că controalele impuse sectorului aerospaţial al Rusiei îi distrug capacitatea de a genera venituri şi de a sprijini aviaţia militară.

Citește și : Şefa guvernului francez cere includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE

”Rusia ar putea fi forţată să lase la sol între jumătate şi două treimi din aeronavele sale comerciale în următorii patru ani, pentru a le canibaliza pentru piese de schimb”, a adăugat ea.

Comentariile au venit la o zi după ce administraţia preşedintelui american Joe Biden a adăugat marţi cinci companii din China pe lista neagră comercială, pentru că ar fi sprijinit baza industrială militară şi de apărare a Rusiei.


Statele Unite au lucrat cu aliaţii pentru a-l pedepsi pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru invazia pe care Moscova o numeşte ”operaţiune specială”, sancţionând o serie de companii şi oligarhi ruşi şi adăugând pe alţii pe lista neagră comercială.

În timp ce oficialii americani au spus anterior că China respectă, în general, restricţiile, Washingtonul a promis că va monitoriza îndeaproape conformitatea şi va aplica riguros reglementările.

Citește și : Canada îşi sporeşte prezenţa diplomatică în Europa Centrală şi de Est, precum şi în Caucaz

Miercuri, Raimondo şi-a dublat ameninţările de ”a închide” principalul producător de cipuri din China, SMIC, dacă se constată că furnizează cipuri Rusiei.

”Ce se întâmplă dacă SMIC sau alte companii de semiconductori cu sediul în China sunt descoperite furnizând cipuri Rusiei? Le vom închide şi putem să o facem, pentru că aproape fiecare cip din lume şi din China este fabricat folosind echipamente şi software din SUA şi intenţionez să-mi îndeplinesc acest angajament dacă va fi necesar”, a spus ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.