StiripesurseȘtirile zileiFiole și medicamente tăinuite în vamă

Fiole și medicamente tăinuite în vamă

Publicat:

Un lot de fiole și medicamente nedeclarate au fost depistate în bagajul unui conațional la un volanul unui autocar spre Cehia.

Citește și: A furat dintr-un bagaj pe Aeroport. Hoțul – încătușat

El s-a prezentat pista de control ieșire în țară, pentru verificările de specialitate, s-a prezentat un autocar de rută regulată, cu destinația Cehia, condus de un conațional în vârstă de 51 de ani. Funcționarii vamali în comun cu inspectorii Centrului chinologic au supus controlului detaliat bagajele și transmisiunile neînsoțite, cu utilizarea scanerului mobil.

Drept urmare, în cutii de dulciuri și de băuturi spirtoase, au fost depistate camuflate fiole și medicamente, nedeclarate autorității vamale.

Preparatele farmaceutice au fost reținute, iar cazul este examinat în continuare pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.