StiripesurseȘtirile zileiFord şi Volkswagen decid în mod surprinzător să închidă compania Argo

Ford şi Volkswagen decid în mod surprinzător să închidă compania Argo

Publicat:

Argo AI, compania care oferă servicii de mobilitate şi conducere autonomă, controlată în comun de Ford Motor şi Volkswagen AG, va fi închisă, deoarece producătorii auto şi-au schimbat strategiile privind maşinile autonome, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Ford a decis că trebuie să investească în sisteme de asistenţă pentru conducătorii de autovehicule, obiectiv mai uşor de realizat pe termen scurt decât cel al Argo, de conducere cu interacţiune umană limitată, a anunţat miercuri într-un comunicat al doilea producător auto american.

Citește și: Poliţia rusă a luat ‘la puricat’ casa jurnalistei Ksenia Sobciak

Ford şi VW vor continua să coopereze pe segmentul vehiculelor electrice şi comerciale în Statele Unite şi în Europa.

Din cauza investiţiei în Argo, care a început în 2017, Ford va înregistra o depreciere înainte de impozitare de 2,7 miliarde de dolari.


Argo avea peste 2.000 de angajaţi în iulie 2022.

“Mulţi angajaţi vor avea oportunitatea de a continua activitatea în domeniul conducerii autonome la Ford sau la Volkswagen, în timp ce alţii vor fi din păcate concediaţi”, se arată în comunicatul Argo AI.

Separat, Ford şi-a atenuat estimările de profit pentru 2022, când câştigurile ar urma să se situeze la limita inferioară a precedentelor previziuni, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi a plăţilor mai ridicate către furnizori.

Compania se aşteaptă să raporteze în acest an câştiguri ajustate înainte de taxe şi impozite de 11,5 miliarde de dolari, după ce anterior prognozase că profitul ar putea ajunge la 12,5 miliarde de dolari. Fluxul de numerar în 2022 ar urma să se situeze la 9,5 – 10 miliarde de dolari.

Veniturile Ford în trimestrul trei din 2022 au urcat cu 10%, la 39,4 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor de pe Wall Street, care se aşteptau la 36,4 miliarde de dolari.

De asemenea, Ford a anunţat că intenţionează să răscumpere până la 35 milioane din acţiunile sale, în valoare de aproape 450 milioane de dolari la preţurile curente.

Directorul general Jim Farley supervizează transformarea Ford, care încearcă să depăşească Tesla cu o investiţie de 50 miliarde de dolari în vehiculele electrice (EV) şi un plan ce prevede producerea a două milioane de EV pe an până la finalul lui 2026.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, şeful Ford intenţionează să scadă costurile cu trei miliarde de dolari, inclusiv prin renunţarea la 3.000 de angajaţi şi posibil alte concedieri.

Anul acesta, acţiunile Ford au scăzut cu 38% la Bursa de la New York, din cauza turbulenţelor de pe pieţe şi a temerilor privind recesiunea.

În trimestrul trei din 2022, câştigurile ajustate înainte de taxe şi impozite au scăzut la 1,8 miliarde de dolari, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,82 miliarde de dolari. Profitul companiei în America de Nord a scăzut la 1,31 miliarde de dolari, de la 2,42 miliarde de dolari anul trecut, în timp ce vânzările au urcat cu 16%, datorită succesului camionetei electrice F-150 Lightning şi a modelului Maverick.

Citește și: Poliţia rusă a luat ‘la puricat’ casa jurnalistei Ksenia Sobciak

În Europa, Ford a raportat un profit înainte de taxe şi impozite de 204 milioane de dolari, faţă de pierderi de 52 milioane de dolari în trimestrul trei din 2021. În China, Ford a înregistrat pierderi înainte de taxe şi impozite de 193 milioane de dolari, în timp ce vânzările au scăzut cu 12%, la aproximativ 133.000 vehicule, în trimestrul trei din 2022.

În ultimii doi ani producătorii auto s-au confruntat cu o serie de perturbări în lanţurile de aprovizionare, care au întârziat în mod repetat producţia de vehicule, deseori din cauza deficitului de semiconductori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zelenski îi propune lui Putin discuții față în față într-o scrisoare deschisă

Volodimir Zelenski a cerut o întâlnire față în față cu Vladimir Putin, într-o nouă tentativă de a pune capăt războiului. Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui rus,...

Moldova va actualiza Cartea Roșie. Zeci de specii vor fi incluse, iar altele vor fi eliminate de pe listă

Republica Moldova se pregătește să actualizeze Cartea Roșie, principalul document care include speciile rare și periclitate de plante, fungi și animale. După doi ani...

În urma poluării râului Nistru, Moldova reactivează un mecanism folosit ultima dată acum 15 ani

În urma poluării râului Nistru cu produse petroliere în primăvara acestui an, Centrul Național de Management al Crizelor a inițiat procesul de Evaluare a...

Cinci companii din R. Moldova vor primi sprijin în valoare de 425.000 de euro pentru proiecte de reciclare

Cinci companii din Republica Moldova vor primi sprijin în valoare totală de până la 425.000 de euro din partea Uniunii Europene și a Programului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.