StiripesurseDiasporaForţele speciale britanice, vizate de o anchetă privind posibile crime în...

Forţele speciale britanice, vizate de o anchetă privind posibile crime în Afganistan

Publicat:

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a anunţat miercuri că forţele speciale sunt vizate de o anchetă independentă aflată în desfăşurare, fiind suspectate de activităţile ilegale în Afganistan, în principal de omorârea unor civili în urmă cu un deceniu, transmite AFP, potrivit agerpres

Anunţată în decembrie 2022 şi lansată în martie, ‘ancheta atinge în prezent stadiul audierilor pe fond şi sunt în măsură să confirm că acuzaţiile se referă la comportamentul forţelor speciale ale Regatului Unit’, a afirmă Wallace într-o declaraţie scrisă către parlament.

Citește și : Va reuși Rusia să submineze Moldova grație găgăuzilor

‘Această confirmare se face în circumstanţele excepţionale ale acestei anchete, în care activităţile acestei organizaţii constituie nucleul investigaţiilor’, a adăugat ministrul.

Ancheta acoperă o perioadă întinsă între mijlocul lui 2010 şi mijlocul lui 2013, interval în care două familii afgane – opt persoane, printre care trei copii – ar fi fost ucise de forţele speciale britanice în timpul unor raiduri în Afganistan în 2011 şi 2012.


O anchetă a BBC, difuzată în urmă cu un an şi care a avut un mare ecou în Regatul Unit, a pus în evidenţă 54 de cazuri de persoane ucise de gloanţe în Afganistan, în condiţii suspecte, de către o unitate a forţelor speciale britanice, fapte care au fost acoperite de superiorii lor.

În Australia, o anchetă internă a concluzionat că 39 de civili şi prizonieri au fost ‘ucişi ilegal’ în Afganistan de forţele speciale australiene. Un fost soldat acuzat de crimă de război a fost arestat în martie.

Citește și :  Pulberea albă găsită la Casa Albă era de fapt cocaină

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.