StiripesurseDiasporaFosta şefă a guvernului danez Helle Thorning-Schmidt îl acuză pe Valery...

Fosta şefă a guvernului danez Helle Thorning-Schmidt îl acuză pe Valery Giscard d’Estaing de gesturi inadecvate

Publicat:

 Fosta şefă a guvernului danez Helle Thorning-Schmidt l-a acuzat pe fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing de gesturi inadecvate, în memoriile sale din care au fost publicate luni extrase în presa daneză, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Am văzut că Giscard d’Estaing s-a aşezat alături şi mi-a atins coapsa pe sub masă. A fost ceva complet nebun. M-am întrebat ce se întâmplă, am schimbat locul şi s-a terminat”, a scris fosta lideră social-democrată în cartea sa intitulată “Consideraţiile unei blonde”, care apare luni în librării.

Citește și : Germania reacţionează la dezvăluirile din ‘Pandora Papers’

Incidentul s-a produs în 2002-2003 la un dineu de la ambasada Franţei la Copenhaga în timpul lucrărilor Convenţiei pentru proiectul constituţiei europene care era prezidată de fostul preşedinte francez, decedat în decembrie 2020, convenţie din care făcea parte şi Helle Thorning-Schmidt, astăzi în vârstă de 54 de ani.

“Astăzi, acest lucru ar fi fost perceput ca hărţuire sexuală. Nu era aşa şi atunci. Erau alte vremuri, dar l-am perceput ca inadecvat şi această situaţie m-a înfuriat foarte tare”, a mărturisit ea pentru agenţia locală Ritzau.


Prima femeie în fruntea unui guvern danez, între 2011 şi 2015, Helle Thorning-Schmidt i-a condus pe social-democraţii danezi între 2005 şi 2015.

Prin această nouă carte, fosta directoare generală a Save the Children International între 2016 şi 2018 se înscrie în siajul mişcării #Metoo, care a demarat cu adevărat anul trecut în regatul scandinav.

Citește și : Israelul scoate de pe ‘lista roşie’ trei ţări

“În Danemarca, nu suntem atât de paritari pe cât credeam. Asta ne-a slăbit vigilenţa”, a mai declarat ea pentru Ritzau.

Nu este prima dată când fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing este acuzat de comportament indecent.

În martie 2020, o jurnalistă a televiziunii publice germane WDR, Ann-Kathrin Stracke, de 37 de ani, a depus plângere împotriva fostului şef de stat francez, acuzându-l că i-a pus mâna pe fese de trei ori în timpul unui interviu realizat în biroul său din Paris.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.