StiripesurseDiasporaFostul lider al partidului britanic Ukip, Nigel Farage, revine în politică

Fostul lider al partidului britanic Ukip, Nigel Farage, revine în politică

Publicat:

Fostul lider al partidului britanic antieuropean Ukip, Nigel Farage, a fost numit sâmbătă vice-preşedinte al mişcării pro-Brexit ‘Leave Means Leave’ şi s-a declarat hotărât să încerce cu ajutorul acestei mişcări să relanseze campania pentru o ruptură clară de Uniunea Europeană, informează AFP, potrivit agerpres.

Într-un articol publicat în cotidianul The Daily Telegraph, Farage a menţionat că doreşte să contracareze planul privind Brexitul prezentat la începutul lunii iulie de premierul Theresa May, pe care el îl descrie drept o iniţiativă ‘frauduloasă’.

Citește și : Bilanțul prăbușirii unui segment de autostradă din Genova ajuns la 42 de morți

Respectivul plan al premierului Theresa May, denumit ‘planul Chequers’ (după numele reşedinţei de vară a prim-miniştrilor britanici) are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez. Planul pare astfel să schiţeze un Brexit uşor (soft Brexit) în sectorul comercial şi un Brexit dur (hard Brexit) în cel al serviciilor. Şefa guvernului britanic a încercat astfel să împace două tabere opuse din formaţiunea ei, Partidul Conservator.

Prezentarea acestui plan a provocat demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, urmată la scurt timp de cea a ministrului de externe Boris Johnson, amândoi reproşându-i premierului Theresa May că are o abordare prea conciliantă şi cedează prea mult în faţa Uniunii Europene la negocierea condiţiilor Brexitului.


Acest plan este o ‘trădare laşă’ şi va împiedica Marea Britanie să ‘recâştige controlul asupra frontierelor sale’ sau să desfăşoare liber relaţii comerciale cu statele din afara blocului comunitar, mai scrie Farage în acel articol.

El a promis totodată că va participa activ la următoarea campanie a mişcării ‘Leave Means Leave’ (a pleca înseamnă a pleca), în cadrul căreia are în vedere mai ales diferite adunări şi un tur cu autocarul prin Marea Britanie. Fără să se constituie ca partid politic, această mişcare a fost lansată după referendumul din 2016 şi militează pentru un Brexit dur.

Citește și :  Putin va participa sâmbătă la nunta ministrului austriac de Externe, Karin Kneissl

‘În ultimele luni, şi mai ales după trădarea de la Chequers, numeroase persoane m-au interpelat pe stradă şi m-au întrebat: când reveniţi (în politică) ?’ (…) Ei bine, acum aveţi răspunsul: am revenit’, mai scrie fostul lider al Ukip în articolul din The Daily Telegraph.

Farage a renunţat la şefia acestei formaţiuni după referendumul privind Brexitul din 23 iunie 2016, estimând că în urma votului favorabil privind ieşirea din UE şi-a atins obiectivul politic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.