StiripesurseDiasporaFostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski 'mulţumeşte' SUA după avarierea...

Fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski ‘mulţumeşte’ SUA după avarierea gazoductelor Nord Stream

Publicat:

Fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski a postat luni pe Twitter o imagine cu scurgerea de gaze din Marea Baltică rezultată după exploziile inexplicabile ce au afectat luni gazoductele Nord Stream 1 şi 2, imagine deasupra căreia a scris mesajul: ”Mulţumim, SUA”, potrivit agerpres

”Nu există o lipsă de capacitate prin conducte pentru a aduce gaze din Rusia în vestul Europei, inclusiv Germania. Unica logică a Nord Stream era ca Putin să poată şantaja sau să pornească în impunitate un război în estul Europei”, a explicat Sikorski în postarea sa.

Citește și : Parlamentul European a anunţat nominalizările din acest an pentru premiul Saharov

”Toate statele baltice şi Ucraina s-au opus timp de 20 de ani construcţiei Nord Stream. Acum resturi de metal de 20 de miliarde de dolari zac pe fundul mării, încă un cost pentru Rusia şi decizie sa criminală de a invada Ucraina”, mai notează fostul şef al diplomaţiei poloneze.

Între timp, MAE rus a transmis că preşedintele american Joe Biden trebuie să spună dacă Statele Unite sunt sau nu în spatele scurgerilor de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, relatează AFP.


”Preşedintele american este obligat să răspundă întrebării dacă Statele Unite şi-au pus în aplicare ameninţarea”, a scris pe Telegram purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova, referindu-se la o declaraţie făcută de Biden în luna februarie, când acesta a spus că ”dacă Rusia invadează (Ucraina), atunci nu va mai exista Nord Stream 2”.

Întrebat miercuri mai devreme despre acea declaraţie a lui Biden, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a răspuns, potrivit agenţiei EFE: ”nu ştim la ce s-a referit preşedintele SUA”. Pe de altă parte, a remarcat Peskov, firmele americane ce exportă gaze naturale lichefiate în Europa sunt marele beneficiare ale scoaterii complete din funcţiune a gazoductelor Nord Stream.

Catalogând drept ”absurdă” ideea că Rusia ar putea fi în spatele avarierii gazoductelor, Peskov a adăugat că aceasta nu este nici în interesul Rusiei şi nici în cel al Europei.

Citește și : Taifunul Noru a atins uscatul în Vietnam

Danemarca şi Suedia, ţări în ale căror ape teritoriale se află zona conductelor afectate, au evocat un posibil sabotaj, ipoteză susţinută de exploziile subacvatice înregistrate de centrele seismice. Ministerul danez al Apărării a estimat miercuri că investigarea acestor incidente ar putea dura mai multe săptămâni.

Livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Rusia luna aceasta, iar noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei. Deşi scoase din funcţiune, cele două conducte au rămas pline cu gaze, de unde au rezultat scurgerile, vizibile de la suprafaţa mării sub forma unor vâlvătăi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.