StiripesurseȘtirile zileiFostul preşedinte sudanez Omar al-Bashir, condamnat pentru corupţie

Fostul preşedinte sudanez Omar al-Bashir, condamnat pentru corupţie

Publicat:

Un tribunal din Khartoum l-a condamnat sâmbătă pe fostul preşedinte sudanez Omar al-Bashir la doi ani de detenţie într-un centru de reabilitare, pentru îmbogăţire ilicită şi trafic de valută, aceasta fiind prima sentinţă decisă împotriva fostului dictator înlăturat de la putere în aprilie printr-o lovitură de stat militară, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.

El a fost găsit vinovat pentru deţinere ilegală de valută după ce la reşedinţa sa a fost descoperită suma de şapte milioane de euro, la câteva zile după ce a fost înlăturat de la putere. Sentinţa anunţată sâmbătă prevede şi confiscarea acestor bani.

Citește și : Metroul din Moscova va începe să pregătească şi femei pentru postul de conductor

Fostul preşedinte sudanez a recunoscut că a primit 25 de milioane de dolari din partea prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, precum şi alte fonduri din alte surse, dar a susţinut că nu a folosit aceşti bani în folosul său personal, astfel că a respins acuzaţiile împotriva sa.

În urma protestelor din întreaga ţară, în luna aprilie armata l-a înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat pe Omar al-Bashir, care cu 30 de ani în urmă a ajuns la putere tot printr-o lovitură de stat militară.


El se află în arest de când a fost înlăturat din funcţie şi în luna mai a fost inculpat de asemenea pentru incitare şi implicare în uciderea unor protestatari. Fostul preşedinte a fost inculpat încă de când se afla la putere şi de Curtea Penală Internaţională pentru genocid în regiunea Darfur.

Citește și : Fostul vicepreşedinte al Boliviei i se alătură lui Evo Morales în Argentina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.