StiripesurseJustiţieFostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, își va afla astăzi sentința

Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, își va afla astăzi sentința

Publicat:

Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, își va afla astăzi sentința

Magistratul Petru Păun, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, urmează să pronunțe sentința în dosarul penal în care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo este învinuit de abuz în serviciu. Ședința de pronunțare este planificată pentru ora 13. Acuzatorii au cerut 8 ani de închisoare pentru Stoianoglo și 6 ani de detenție pentru fosta sa subordonată, Maria Cobzari. Cei doi sunt învinuiți că ar fi acordat ilegal o indemnizație de 270 de mii de lei fostului şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, la plecarea din sistem, scrie anticorupție.md

Dosarul a ajuns în gestiunea magistratului Petru Păun cu doi ani în urmă. Pe 8 decembrie, avocații și-au susținut punctul de vedere într-un ultim mesaj, iar Stoianoglo s-a adresat instanței înainte de procedura de deliberare.

Dosarul a fost înregistrat pe data 13 decembrie 2021 de procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pe cazul Stoianoglo, care informa că procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, este învinuit de comiterea în complicitate cu ex-șefa Secției resurse umane, Maria Cobzari, de acordarea abuzivă a indemnizaţiei unice de 270.000 de lei fostului şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, la plecarea din sistem.

Atât Alexandr Stoianoglo, cât şi Maria Cobzari, pledează nevinovat. „Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când în instanţă ajunge un asemenea dosar. Eu nu am semnat nimic în afară de ordinul de demisie a lui Chitoroagă. Eu l-am invitat şi i-am spus că nu poate să mai activeze. Dumnealui a spus că a înţeles şi a plecat. Mai mult nimic”, a declarat pentru Anticoruptie.md Alexandr Stoianoglo. Maria Cobzari a spus că dosarul respectiv nu este altceva decât un show.

În data de 5 octombrie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a examinat și apoi a aprobat o sesizare depusă de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate și șeful Comisiei de Securitate din Parlamentul Republicii Moldova, Lilian Carp, împotriva procurorului general. Acesta a fost reținut chiar în clădirea Procuraturii Generale.


Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din funcție în data de 26 septembrie 2023. Semnarea decretului de demisie s-a motivat prin faptul că o decizie definitivă a instanței de judecată cu privire la eliberarea din funcție a lui Stoianoglo se lasă așeptată. Între timp, autoritățile sunt împinse din urmă de condiționalitățile impuse de Uniunea Europeană, una dintre acestea fiind legată de asigurarea funcției de procuror general.

Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, își va afla astăzi sentința

Statul urmează să-i achite procurorului general demis, Alexandr Stoianoglo, 3600 de euro cu titlu de prejudicii morale. Cu unanimitate de voturi, membrii CEDO  au constatat violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, și anume dreptul de acces la o instanță.

Republica Moldova ar fi pierdut mai mult dacă Alexandr Stoianoglo rămânea în funcție. Astfel a comentat președinta Maia Sandu decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) și a declarat că decizia nu vizează decretul de demisie pe care l-a semnat.

„Această decizie a CEDO nu a vizat decretul, dar o lege concretă, care ulterior a fost modificată. Deci, nu are treabă cu deciziile pe care le-am luat eu. Nu cred că e cazul să mă apuc și să comentez o decizie CtEDO, dar cred că R. Moldova ar fi pierdut mai mult dacă în funcția de procuror general ar fi fost păstrat un om care sfătuia cu Platon despre cum să lupte împotriva corupției”, a comentat Maia Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.