StiripesurseExterneFostul rege al Spaniei s-ar fi autoexilat într-un hotel de lux...

Fostul rege al Spaniei s-ar fi autoexilat într-un hotel de lux din Abu Dhabi

Publicat:

Fostul rege Juan Carlos al Spaniei se află în Abu Dhabi, la hotelul Emirates Palace, scrie vineri ziarul spaniol ABC, preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Casa Regală a Spaniei a anunţat luni că fostul suveran, în vârstă de 82 de ani, a plecat în exil. Presat de anchetele unor procurori din Spania şi Elveţia legate de o presupusă mită pentru un contract feroviar, Juan Carlos încearcă astfel să îl protejeze de scandal pe fiul său, actualul rege Felipe, în favoarea căruia a abdicat în 2014.

Citeşte şi: PROTEST înăbuşit din faşă în Australia! Doi bărbaţi care pregăteau o manifestaţie împotriva măsurilor de izolare au fost arestaţi

Oficialităţile din Emiratele Arabe Unite nu au comentat imediat, la solicitarea Reuters, iar hotelul din capitală nu a răspuns unui e-mail al aceleiaşi agenţii.

ABC susţine că Juan Carlos a fost preluat din oraşul Vigo din nord-vestul Spaniei de un avion privat care efectua un zbor de la Paris la Abu Dhabi. Regele emerit era însoţit de patru gărzi de corp şi de încă o persoană, iar la sosirea în Emirate grupul a fost transportat cu un elicopter la hotelul menţionat, proprietate de stat.


Tot ABC, precum şi un alt cotidian spaniol, La Vanguardia, afirmau marţi – fără a specifica sursele informaţiilor – că fostul rege se află în Republica Dominicană, unde a ajuns via Portugalia, şi este găzduit de o familie bogată de plantatori. Miercuri, publicaţiile El Pais şi El Confidencial au scris că Juan Carlos nu plecase încă din Portugalia.

Citeşte şi: NAŢIONALISMUL în materie de vaccin se bate cap în cap cu lupta împotriva coronavirusului (OMS)

Un purtător de cuvânt al Casei Regale a Spaniei a declarat că nu ştie unde este ex-suveranul. Avocatul acestuia nu a răspuns agenţiei Reuters. Nici guvernul de la Madrid nu a dezvăluit unde se află Juan Carlos.

În iunie, Curtea Supremă a Spaniei a deschis o anchetă preliminară privind implicarea fostului rege într-un contract pentru construcţia unei căi ferate de mare viteză în Arabia Saudită. Conform ziarului La Tribune de Geneve, Juan Carlos – care nu este urmărit penal personal – a primit 100 de milioane de dolari de la fostul rege Abdullah al Arabiei Saudite, decedat între timp. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.