StiripesurseDiasporaFostul rege Juan Carlos va merge în vizită în Spania după...

Fostul rege Juan Carlos va merge în vizită în Spania după aproape doi ani

Publicat:

Fostul rege spaniol Juan Carlos, aflat în exil în Emiratele Arabe Unite din august 2020, va merge în vizită în Spania pentru prima oară în aproape doi ani, a declarat un oficial spaniol, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

“Regele (fostul rege Juan Carlos) va fi aici în acest weekend. După aproape doi ani departe de noi, aceasta va fi o ocazie pentru a-i arăta afecţiunea pe care o simţim pentru el”, a declarat marţi primarul oraşului-port Sanxenxo din Galicia, Telmo Martin, pentru postul TVE.

Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

În urma scandalurilor şi dezvăluirilor despre viaţa sa fastuoasă, regele Juan Carlos, figura centrală a tranziţiei democratice din Spania după moartea dictatorului Francisco Franco în 1975, a fost constrâns să abdice în 2014 în favoarea fiului său Felipe al VI-lea.

Juan Carlos, în vârstă de 84 de ani, este suspectat că a concentrat o avere ocultă în străinătate, în special graţie relaţiilor sale apropiate cu monarhiile din zona Golfului. În pofida închiderii anchetelor judiciare care l-au vizat în Spania, Juan Carlos a ales să rămână la Abu Dhabi, unde s-a refugiat.


Fostul monarh va vizita Sanxenxo, în nordul regiunii Galicia, la sfârşitul acestei săptămâni pentru a participa la o regată (competiţie sportivă nautică).

“Nu ştiu dacă în calitate de spectator sau de participant, însă va fi aici”, a mai spus Martin.

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Informaţia nu a fost încă confirmată de familia regală sau de guvernul spaniol.

Nu se ştie pentru moment dacă Juan Carlos se va întâlni cu fiul său, regele Felipe, la Madrid. Potrivit informaţiilor apărute în presă, regele Felipe fusese de acord să se întâlnească cu Juan Carlos cu ocazia următoarei sale vizite în Spania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.