StiripesurseSintezeFranţa 'continuă dialogul' în dosarul nuclear iranian

Franţa ‘continuă dialogul’ în dosarul nuclear iranian

Publicat:

‘Dialogul continuă” cu privire la dosarul nuclear iranian, a indicat vineri Palatul Elysée, după o nouă convorbire telefonică între preşedinţii Emmanuel Macron şi Donald Trump, relatează AFP, potrivit agerpres.

Preşedinţii francez şi american au discutat ”despre continuitatea schimburilor periodice care au avut loc în ultimele luni” cu privire la Iran, a precizat sursa citată.

Citeşte şi: Dorian a făcut până acum 30 de morţi în Bahamas

Această convorbire a avut loc pe fondul unor noi tensiuni iraniano-americane, în timp ce Teheranul urmează să anunţe sâmbătă detaliile unei noi reduceri a restricţiilor consimţite în 2015 privind activităţile sale nucleare. La rândul său, Washingtonul îşi continuă strategia de ”presiune maximală” asupra Iranului.

Convorbirea a avut loc la zece zile după încheierea summitului G7 de la Biarritz, în cadrul căruia s-a discutat despre posibilitatea unei întâlniri între Donald Trump şi omologul său iranian Hassan Rouhani.


De atunci, Parisul îşi continuă ”eforturile pentru o dezescaladare” şi a cerut joi Iranului ”să se abţină de la orice acţiune concretă care nu este în conformitate cu angajamentele sale”.

În cursul convorbirii, Macron şi Trump au discutat de asemenea despre problema delicată a impozitării giganţilor digitali. La summitul G7, Franţa a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu SUA.

Citeşte şi: Fostul preşedinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, a încetat din viaţă la 95 de ani

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a acordat puterilor europene încă două luni pentru salvarea acordului nuclear din 2015, însă a avertizat, într-un comunicat difuzat miercuri, că Teheranul îşi continuă pregătirile pentru noi încălcări ale înţelegerii, care ar avea “efecte extraordinare”, notează Reuters.

Iranul a ieşit în 2015 din izolarea economică cu care se confrunta de mai mulţi ani, acceptând să îşi întrerupă programul nuclear în schimbul suspendării sancţiunilor internaţionale. Preşedintele american Donald Trump a retras însă Statele Unite din acord anul trecut şi a reintrodus sancţiunile. Iranul a reacţionat prin două încălcări ale termenilor înţelegerii, deşi susţine că doreşte în continuare menţinerea acesteia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.