StiripesurseDiasporaFranța : Fostul premier Jean-Pierre Raffarin a înfiinţat o organizaţie neguvernamentală...

Franța : Fostul premier Jean-Pierre Raffarin a înfiinţat o organizaţie neguvernamentală pentru pace

Publicat:

Fostul premier francez Jean-Pierre Raffarin a înfiinţat joi o organizaţie neguvernamentală reunind lideri internaţionali pentru a alerta opinia publică şi factorii de decizie politică despre noile crize emergente din întreaga lume, transmite AFP, conform agerpres.

“Crizele sunt din ce în ce mai prezente, dar procesele diplomatice rămân aceleaşi, cu un set de instrumente obosit şi o opinie publică ce nu cunoaşte gravitatea situaţiei”, a explicat el.

Citește și : Sudanul închide 13 misiuni diplomatice în întreaga lume după ce diplomații nu și-au mai primit salariile de peste şapte luni

Într-o serie întreagă de crize emergente, “vom încerca să facem pedagogie publicului, dar şi să exercităm influenţă asupra conducătorilor”, a adăugat fostul prim-ministru (2002-2005) al lui Jacques Chirac şi preşedinte al Comisiei pentru politică externă din Senatul Franţei (2014-2017).

“Lideri pentru pace” reuneşte 25 de personalităţi, printre care şapte foşti premieri (italianul Enrico Letta, ungurul Peter Medgyessy şi Tertius Zongo din Burkina Faso), fostul secretar general al ONU Ban Ki-Moon şi fostul secretar de stat adjunct al lui Barack Obama, Antony Blinken.


Se află, de asemenea, printre membrii consiliului fondator cinci foşti miniştri de externe, printre care suedezul Carl Bildt şi egipteanul Amr Moussa, precum şi ambasadori de prim-plan la Paris, rusul Alexander Orlov şi chinezul Kong Quan.

“Ei ştiu să vorbească publicului şi au experienţa crizelor. Sunt, de asemenea, puţin mai liberi decât cei însărcinaţi cu negocierile”, a subliniat Jean-Pierre Raffarin.

Pe termen lung, Lideri pentru pace trebuie să funcţioneze ca un “Club de la Roma” (think tank), un “atelier de propuneri suplu şi lejer” pentru guverne frecvent prizoniere ale “maşinăriilor administrative foarte greoaie”, a adăugat el.

Citește și : Spania : Premierul Rajoy declară că exista imunitate pentru gruparea separatisă ETA

ONG-ul va lucra la început asupra trei crize emergente: situaţia de graniţa dintre Tunisia şi Libia, cu impact direct asupra securităţii Europei, Mexicul unde s-a constituit o internaţională a crimei la porţile Statelor Unite şi problema climei şi Asiei.

Organizaţia va ţine prima conferinţă axată pe aceste subiecte la 14 şi 15 mai, la Paris, şi va publica anual un raport prezentând “câteva piste pentru o diplomaţie reactivă”, a adăugat Jean-Pierre Raffarin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.