StiripesurseDiasporaFranța începe PRODUCEREA de vaccinuri anti-COVID

Franța începe PRODUCEREA de vaccinuri anti-COVID

Publicat:

Producţia de vaccinuri fabricate în Franţa împotriva maladiei COVID-19 va demara miercuri, la compania subcontractantă Delpharm, a anunţat luni Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor, confirmând o serie de informaţii apărute în presă, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Producţia va începe în această săptămână, mai exact miercuri, la Delpharm, în fabrica sa din Saint-Remy-sur-Avre (oraş din nord-vestul Franţei, n.r.), pentru compania germană BioNTech”, partenerul grupului farmaceutic american Pfizer, a anunţat ministerul francez.

Citește și : Preşedinta Slovaciei RECUNOAŞTE meritele ostaşilor români pentru eliberarea Bratislavei

“Vor începe cu producţia unor loturi-test într-o primă fază, pentru a se asigura că totul este conform standardelor de calitate aşteptate, apoi vor trece cât mai rapid posibil la producţia de loturi comerciale”, a precizat aceeaşi sursă.

Ministerul Economiei şi Finanţelor a reamintit că subcontractantul Delpharm face parte dintre companiile susţinute în ultimele luni de către statul francez, prin intermediul schemei de ajutorare anunţate de guvern la jumătatea lunii iunie 2020, şi că, graţie acestui sprijin guvernamental, va putea să ambaleze în flacoane vaccinul produs de alianţa Pfizer-BioNTech.


În ceea ce priveşte capacitatea de producţie, “companiile vizate nu doresc în acest stadiu să comunice volumul aşteptat de vaccinuri”, potrivit ministerului francez.

În plus faţă de Delpharm, compania suedeză Recipharm va produce vaccinuri pentru compania americană Moderna “începând de la jumătatea lunii aprilie”, în fabrica sa din Monts, o localitate din vestul Franţei.

Producătorul Fareva ar trebui să lanseze “la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie” producţia vaccinului CureVac, care face în această perioadă obiectul unei analize în vederea unei posibile autorizări pe piaţa europeană.

Grupul francez Sanofi va produce pentru Janssen – filială a grupului Johnson & Johnson – vaccinul său anti-COVID-19 în uzina din Marcy-l’Etoile, un oraş din sud-estul Franţei.

“Când punem toate aceste lucruri cap la cap, ajungem la cel puţin 250 de milioane de doze care vor ieşi din fabricile franceze până la sfârşitul anului, cumulat”, a adăugat acelaşi minister.

Citește și : Viktor Orban pune pumnul în gura presei maghiare

Acest număr nu include însă şi vaccinul dezvoltat de către Sanofi, aşteptat pentru al doilea semestru al anului 2021, dacă studiile clinice se vor dovedi concludente.

De la începutul campaniei de vaccinare în Franţa, peste 9,3 milioane de rezidenţi au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar 3,1 milioane de rezidenţi au primit deja şi dozele de rapel.

Epidemia continuă însă să progreseze în Franţa, unde aproape 30.000 de bolnavi de COVID-19 sunt spitalizaţi, din care peste 5.400 sunt internaţi în secţii de reanimare, potrivit celor mai recente statistici oficiale publicate luni de autorităţile sanitare franceze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.