Preşedinţia franceză a anunţat miercuri că va închide sala de presă instalată de 40 de ani în interiorul Palatului Elysee şi o va muta în afara clădirii, relatează AFP.
Decizia transmisă celor vizaţi de consiliera pentru comunicare a preşedintelui Emmanuel Macron, Sibeth Ndiaye, a fost întâmpinată cu proteste de ziariştii prezenţi, care au denunţat “voinţa politică de a îndepărta presa”, potrivit agerpres.
Până în prezent, presa dispunea la preşedinţia franceză de o sală cu deschidere către curtea palatului, pentru evenimente cum ar fi consiliile de miniştri sau primirea de lideri străini. Agenţiile de presă aveau acces permanent la această sală, notează France Presse.
Citește și : Schimb de focuri în faţa sediului NSA din Maryland – VIDEO LIVE
Preşedinţia a decis însă mutarea sălii de presă într-o anexă situată în apropierea corpului principal, “pentru a-i creşte capacitatea”, le-a explicat ziariştilor Sibeth Ndiaye, respingând ideea că s-ar dori îndepărtarea lor.
Ea a precizat că preşedintele Macron a fost informat de această decizie şi a aprobat-o. Mutarea ar urma să se concretizeze în lunile următoare.
După venirea sa la preşedinţie, în mai anul trecut, Macron s-a pronunţat în favoarea plecării ziariştilor din incinta palatului prezidenţial, dar un proiect în acest sens a fost abandonat după ce a declanşat revoltă în redacţii.
Sala de presă a fost instalată în interiorul Palatului Elysee în timpul preşedinţiei lui Valery Giscard d’Estaing (1974-1981). În 1984, succesorul său Francois Mitterand a transferat-o în curtea de onoare a palatului.











