StiripesurseȘtirile zileiFranța susţine aderarea R. Moldova la UE

Franța susţine aderarea R. Moldova la UE

Publicat:

Franța susţine aderarea R. Moldova la UE

După vizita sa la Bruxelles, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu se află la Paris, unde împreună cu ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, continuă seria de discuții în contextul în care Consiliul European urmează să decidă în perioada 14-15 decembrie dacă R. Moldova va obține sau nu dreptul de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

În cadrul unei întrevederi cu oficialii de la Chișinău ministrul de stat pentru Europa, Laurence Boone, a declarat că Franța acordă tot sprijinul necesar pentru integrarea europeană a R. Moldova, transmite Știri.md.

Citeşte şi: R. Moldova are nevoie de un procuror Cattani

În acest context, șeful MAEIE a menționat că Franța este un aliat și prieten de încredere pentru R. Moldova, fapt demonstrat prin numeroase proiecte realizate cu suportul francez.

Tot la Paris, Nicu Popescu a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, în cadrul căreia au împărtășit opinii cu privire la importanța procesului de extindere al Uniunii Europene și demararea procesul de negociere într-un termen cât mai restrâns.


Franța susţine aderarea R. Moldova la UE

În cadrul vizitei sale, vicepremierul împreună cu ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, au participat la o reuniune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Oficialii au semnat un Memorandum de înțelegere referitor la colaborarea între R. Moldova și OCDE, document ce va contribui la implementarea reformelor în domenii cheie, conform standardelor OCDE și experienței statelor membre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.