StiripesurseDiasporaFranţa trimite portavionul Charles de Gaulle în estul Mediteranei

Franţa trimite portavionul Charles de Gaulle în estul Mediteranei

Publicat:

Portavionul francez Charles de Gaulle va fi trimis în partea de est a Mediteranei într-o misiune de sprijin a coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, a anunţat joi preşedintele Emmanuel Macron, informează AFP, scrie agerpres.

”Grupul aeronaval va susţine operaţiunea Chammal (misiunea franceză a operaţiunii internaţionale Inherent Resolve) între ianuarie şi aprilie, urmând apoi să fie desfăşurat în Atlantic şi Marea Nordului”, a precizat şeful statului francez într-un discurs la o bază aeriană din Orleans.

Citește și : Premieră în UE: Luxemburgul va interzice glifosatul până la sfârşitul anului 2020

Portavionul francez va fi escortat de nave ale forţelor navale din Germania, Belgia, Olanda, Spania, Portugalia şi Grecia, a mai menţionat el. ”Această forţă europeană, la fel ca desfăşurarea (misiunii) Lynx în ţările baltice, va consolida legătura transatlantică şi NATO, o dovadă suplimentară că apărarea europeană şi NATO sunt cei doi piloni ai aceluiaşi edificiu”, a ţinut Macron să adauge.

Vorbind despre acţiunile antijihadiste din Orientul Mijlociu, preşedintele francez a făcut şi o aluzie critică la adresa ţărilor care, pe fondul tensiunilor dintre SUA şi Iran, şi-au retras la începutul acestei luni o parte a contingentelor din Irak, cum este cazul Germaniei sau al Canadei, dar fără să le numească. ”Franţa, încă de la început, în mod constant (…), a rămas acolo cu hotărâre, cu curaj” şi ”aceia care luptă împotriva ameninţării teroriste, cei care suferă din cauza ei în această regiune ştiu cine este acolo şi cine rămâne”, a indicat Macron.


Citește și : Peste 2,45 milioane de cetăţeni UE au primit dreptul de a rămâne în Regatul Unit după Brexit

Înaintea acestui discurs el a asistat la o demonstraţie a unui comando de paraşutişti care participă la operaţiuni militare externe, cum este cea desfăşurată în Sahel, fiindu-i apoi prezentate de armata franceză apărarea antiaeriană a bazelor nucleare şi sistemele de luptă anti-drone.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.