StiripesurseDiasporaGeneraţia Identitară a fost DIZOLVATĂ în Franţa

Generaţia Identitară a fost DIZOLVATĂ în Franţa

Publicat:

Autorităţile franceze au dizolvat miercuri gruparea de extremă dreapta Generaţia Identitară (GI), potrivit anunţului pe Twitter al ministrul de interne Gérald Darmanin, care afirmă că asociaţia ‘incită la discriminare, ură şi violenţă’, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘Această asociaţie şi anumiţi dintre militanţii săi trebuie să fie priviţi ca având un discurs de ură care incită la discriminare sau la violenţă împotriva unor persoane din cauza originii, rasei sau religiei lor’ şi, ‘prin forma sa şi organizarea sa militară’, GI ‘poate fi privită ca prezentând caracterul unei miliţii private’, justifică ministrul în decretul de dizolvare.

Citeşte şi: Stat Islamic revendică asasinarea celor trei tinere din Jalalabad

Procedura fusese lansată la mijlocul lunii februarie, prin trimiterea către GI a unei expuneri de motive la care asociaţia trebuia să răspundă până la 24 februarie.

Decretul de dizolvare vorbeşte şi despre ‘legături cu grupuscule de ultradreapta de la care (GI) primeşte sprijin logistic şi care apără o ideologie ce cheamă la discriminare, violenţă sau ură, în numele unor teorii rasiale sau de supremaţie’ a albilor.


În decret se mai menţionează că GI a primit donaţii de la Brenton Tarrant, australianul adept al supremaţiei albilor care a ucis 51 de oameni în martie 2019, într-un dublu atentat în două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă.

Citeşte şi: Texasul RENUNŢĂ la mască şi îşi deschide complet magazinele şi restaurantele

Audiat în aprilie 2019 de comisia de anchetă parlamentară cu privire la grupusculele de extremă dreapta, fostul director al Tracfin (serviciul Ministerului Economiei responsabil cu lupta împotriva spălării banilor), Bruno Dalles, a afirmat că Brenton Tarrant era ‘membru binefăcător’ al GI.

Măsura împotriva GI intervine în contextul în care Ministerul de Interne a obţinut în ultimele luni dizolvarea a trei asociaţii acuzate de apropiere de mişcarea islamistă – Colectivul contra islamofobiei în Franţa (CCIF), ONG-ul BarakaCity şi asociaţia Cheikh Yassine -, în siajul asasinatului căruia i-a căzut victimă profesorul Samuel Paty în octombrie 2020. O altă grupare care a fost dizolvată este cea ultranaţionalistă turcă ‘Lupii cenuşii’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.