StiripesurseDiasporaGENL este somat în Parlamentul European să justifice cheltuieli de peste...

GENL este somat în Parlamentul European să justifice cheltuieli de peste 400.000 de euro

Publicat:

Grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (GENL) din Parlamentul European, constituit, printre alţii, din eurodeputaţii formaţiunilor extremiste de dreapta Frontul Naţional francez (FN) şi Partidul Libertăţii din Austria (FPOe), a primit o ultimă şansă de a justifica cheltuieli de peste 427.000 de euro suspecte de neconformitate, a decis Biroul PE, transmite AFP, potrivit agerpres.

Biroul, ‘căruia îi revine decizia definitivă privind suma de rambursat Parlamentului European, le acordă, înainte de a lua o decizie definitivă, reprezentanţilor grupului ENL posibilitatea de a formula alte remarci în scris’, se precizează în textul adoptat luni seară, într-o reuniune cu uşile închise.

Citeşte şi: Doi poliţişti şi un civil au fost împuşcaţi mortal în Belgia – VIDEO

Grupul ENL este compus din 36 de eurodeputaţi, dintre care aproape jumătate proveniţi din FN, dar şi reprezentanţi ai FPOe sau ai Partidului Libertăţii din Olanda (PVV).

Un audit al conturilor pe anul 2016 a emis îndoieli în privinţa a mai mult de 500.000 de euro, ceea ce a determinat PE să solicite ‘clarificări’ din partea grupului.


Printre aceste cheltuieli figurează mese de peste 400 de euro/persoană, în jur de 100 de cadouri de Crăciun în valoare de peste 100 de euro, precum şi 230 de sticle de şampanie, dintre care şase în valoare de peste 81 de euro.

Grupului ENL i s-a acordat ‘o ultimă şansă’ să justifice aceste cheltuieli până la mijlocul lunii iunie, a indicat o sursă apropiată dosarului.

În urma auditului, comisia de control bugetar a PE estimase în martie că grupul trebuie să restituie circa 38.890 de euro ‘pentru cheltuieli fără documente justificative adecvate’ şi circa 388.280 de euro ‘pentru cheltuieli care încalcă regulile referitoare la pieţele publice’.

Citeşte şi: Poliţiştii din Liege au fost ucişi cu propriile lor arme – VIDEO cu imagini explicite!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.