StiripesurseExterneGeorge Clooney anunţă că o susţine pe Kamala Harris

George Clooney anunţă că o susţine pe Kamala Harris

Publicat:

George Clooney anunţă că o susţine pe Kamala Harris

Actorul american George Clooney, unul dintre primii mari susţinători ai democraţilor, a anunţat marţi că o susţine pe Kamala Harris în campania pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, salutând gestul preşedintelui.

Preşedintele Biden a arătat ce înseamnă adevăratul leadership. El salvează democraţia încă o dată”, a declarat actorul american pentru CNN, asigurând că va face „tot ce-i stă în putinţă (lui) pentru a o susţine pe vicepreşedinta Harris” în campania sa. Regizor şi producător, George Clooney este foarte implicat în strângerea de fonduri pentru Partidul Democrat şi în campaniile desfăşurate de candidaţii săi.

„Luna trecută, am co-organizat cea mai mare strângere de fonduri organizată vreodată pentru un candidat democrat”, a explicat el la începutul lunii iulie într-un articol publicat în New York Times. Gala, la care au participat vedete şi donatori de la Hollywood, precum şi fostul preşedinte Barack Obama, a strâns 28 de milioane de dolari, un record pentru partid. Clooney a ieșit în evidență săptămâna trecută, atunci când a semnat un editorial în New York Times prin care îi cerea lui Joe Biden să se retragă.

„Democraţii (…), senatorii, membrii Camerei Reprezentanţilor şi alţi candidaţi care riscă să piardă în noiembrie trebuie să-i ceară acestui preşedinte să plece de bunăvoie”, a scris actorul, într-o rubrică publicată de cotidianul New York Times, în acest context afirmând însă că „îl iubeşte pe acest Joe Biden care are 81 de ani, dar argumentând că vârsta lui Biden a periclitat șansele sale de realegere împotriva fostului președinte Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.