Ministrul de externe german, Heiko Maas, a declarat luni că Europa nu va urma politica “America pe primul loc” a preşedintelui Donald Trump şi va continua să facă presiuni asupra Moscovei pentru a clarifica cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Heiko Maas, care urmează să susţină un discurs la o conferinţă la Paris, a cerut soluţii internaţionale, transfrontaliere.
Citește și : SUA se apropie de pragul de şase milioane de cazuri de coronavirus
“Această conştientizare este cea care face multilateralismul piatra de temelie a politicii externe europene”, a spus el, în conformitate cu textul discursului.
Şeful diplomaţiei germane a afirmat că peste relaţia cu Rusia planează “nori întunecaţi” şi că Moscova trebuie “să contribuie mai mult la clarificarea” cazului Navalnîi.
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transportat cu avionul la un spital din Berlin după ce s-a îmbolnăvit grav în această lună după ce a băut o ceaşcă de ceai într-o cafenea dintr-un aeroport. Susţinătorii săi afirmă că acesta a fost otrăvit.
Citește și : Testare gratuită pentru Covid pe străzile din Paris











