StiripesurseDiasporaGermania: Landul Brandenburg instituie liste paritare la alegeri

Germania: Landul Brandenburg instituie liste paritare la alegeri

Publicat:

Parlamentul landului Brandenburg a devenit joi primul legislativ regional al Germaniei care obligă partidele să prezinte la alegeri liste paritare, cu un număr egal de bărbaţi şi femei, aprobând o lege care ar urma să se aplice la alegerile regionale ce se vor desfăşura în acest land pe 1 septembrie, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Legea a fost votată favorabil de către deputaţii Partidului Social-Democrat (SPD) şi de cei ai formaţiunii de stânga Die Linke, în schimb deputaţii Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi cei ai formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au votat împotrivă.

Citește și : Cei doi jurnalişti francezi, arestați în Venezuela, au fost eliberaţi

Liderul grupului social-democrat din parlamentul de la Potsdam, Mike Bischoff, a spus că landul Brandenburg doreşte să-şi asume un ”rol pionier” la acest capitol, mai ales că anul acesta în Germania este marcat centenarul introducerii sufragiului feminin.

Însă formaţiunea conservatoare CDU a cancelarului federal Angela Merkel a transmis că acest partid consideră respectiva lege votată joi ca fiind neconstituţională, atrăgând de asemenea atenţia că va urma o adevărată criză dacă după alegeri justiţia invalidează actul normativ.


Dar SPD şi Die Linke susţin că acest act normativ este perfect legal, în timp ce Verzii au mers chiar şi mai departe, afirmând că această reformă ar fi de fapt o exigenţă înscrisă în Constituţie în virtutea egalităţii dintre bărbaţi şi femei.

Citește și : Franța vrea să dezamorseze polemicile legate de crearea unei armate europene (AFP)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.