StiripesurseDiasporaGermania: Protest al studenţilor împotriva unui marş al neo-naziştilor în Chemnitz

Germania: Protest al studenţilor împotriva unui marş al neo-naziştilor în Chemnitz

Publicat:

Un protest al studenţilor a avut loc sâmbătă în oraşul Chemnitz din estul Germaniei, împotriva unui marş organizat de o grupare neo-nazistă, informează dpa, potrivit agerpres.

Nici poliţia, nici organizatorii nu au făcut niciun anunţ cu privire la numărul de participanţi, însă martori au estimat participarea la câteva sute de persoane.

Citește și : Comandantul navei de crozieră suspectat că a provocat accidentul grav de pe Dunăre a fost inculpat de justiţia ungară

Un grup denumit “Alianţa pentru un Chemnitz fără nazişti” şi consiliul studenţilor de la Universitatea Tehnică din acest oraş au îndemnat la demonstraţii împotriva unui eveniment al organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Democrat al Germaniei (NPD), de extremă dreapta.

Nu au fost raportate incidente, poliţia încerând să prevină întâlnirea dintre cele două grupuri.


Uciderea unui bărbat german în august anul trecut – după cum se presupune, de mâna unor solicitanţi de azil – a generat o serie de proteste anti-imigraţie la Chemnitz, marcat de atacuri asupra persoanelor care par a fi străini. De atunci, oraşul din landul Saxonia din estul Germaniei a devenit un punct de convergenţă a extremei drepte.

Citește și : Vestele galbene continuă protestele în Franța. Mobilizare din ce în ce mai slabă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.